Primăria Mangalia a recepționat zece autobuze electrice cumpărate cu fonduri europene

Zece autobuze electrice achiziţionate în cadrul unui proiect cu fonduri UE au ajuns, recent, la Mangalia, acestea urmând să deservească transportul public din localitate, potrivit unui comunicat de presă remis vineri, de Primăria Mangalia.
AGERPRES - vin, 16 iul. 2021, 17:21
Primăria Mangalia a recepționat zece autobuze electrice cumpărate cu fonduri europene

Potrivit reprezentanţilor Primăriei, municipiul Mangalia este prima localitate din judeţul Constanţa şi printre puţinele la nivel naţional, în care transportul în comun se va face cu autobuze electrice.

„Mangalia este prima localitate din judeţul Constanţa şi printre primele din ţară, care va avea transportul public în comun, 100% ecologic, nepoluant, pentru a satisface nevoia de mobilitate urbană, în condiţii sigure şi confort sporit. Acesta este un prim pas din cel mai amplu proiect finanţat din fonduri europene, pe care Primăria Mangalia l-a accesat şi pe care îl va duce la bun sfârşit. Desigur, vom menţine şi extinde facilităţile de transport pentru pensionari, elevi, cadre didactice, familii nevoiaşe şi alte categorii de persoane, care au nevoie de transport gratuit sau subvenţionat de Primărie”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian.

Autobuzele sunt produse în Turcia, au sisteme electrice marca BMW şi o capacitate totală de 36 de locuri, dintre care 22 pe scaune, patru dintre acestea fiind destinate persoanelor cu dizabilităţi.

Acestea vor fi scoase pe traseu la începutul anului viitor, după finalizarea depoului şi a staţiilor de încărcare a bateriilor electrice, care vor fi amplasate la capetele de linii.

Autovehiculele sunt acţionate complet electric şi dotate cu echipamente şi sisteme informatice, comunicare şi informare audio-video a pasagerilor.

Momentan, Primăria Mangalia se află în procedură de licitaţie pentru construirea autobazei şi a staţiilor de încărcare, iar după finalizarea tuturor etapelor legale de achiziţie, vor demara lucrările în teren.

În prezent, fiind în perioada de probe, autobuzele au fost garate într-o parcare din vecinătatea Portului Turistic, până la construirea depoului, unde se va face mentenanţa acestora.

În cadrul proiectului, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro, vor fi modernizate străzile şi aleile pietonale în deplină siguranţă şi confort, vor fi create piste de biciclete şi noi trasee de transport public, precum şi staţii de autobuz, semnalizate corespunzător atât pe orizontală, cât şi pe verticală, pe traseul mijloacelor de transport în comun.

Noi trasee de circulaţie vor fi create în cartierul de case al oraşului, pe străzile Petre Ispirescu, Horia, Cloşca şi Crişan, 1 Mai, acoperind, astfel, nevoia de deplasare urbană a cetăţenilor care locuiesc în aceste cartiere.

Proiectul mai vizează modernizarea falezei din Cap – Aurora, amenajarea unei parcări de tip Park&Ride, reabilitarea unor alei şi spaţii verzi, în staţiune şi oraş.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...