ANSVSA face controale pe litoral până la sfârșitul lui august

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a lansat sâmbătă la Constanţa ''Comandamentul Sezon Estival 2021'', acţiune în cadrul căreia inspectorii instituţiei vor efectua controale în unităţi turistice şi alimentare din mai multe staţiuni de pe litoral, se menţionează într-un comunicat remis sâmbătă de ANSVSA.
AGERPRES - D, 18 iul. 2021, 08:52
ANSVSA face controale pe litoral până la sfârșitul lui august

În cadrul Comandamentului, în perioada 17 iulie – 30 august, în serii de câte două săptămâni, vor acţiona echipe de control alcătuite din inspectori din cadrul Serviciului de Control Oficial Siguranţa Alimentelor, Circumscripţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Oficiale şi inspectori delegaţi de la DSVSA judeţene, potrivit ANSVSA.

Obiectivele controalelor vizează atât respectarea condiţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul şi comercializarea produselor alimentare, dar şi a măsurilor care se aplică pe durata prelungirii stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19, în corelare cu relaxarea măsurilor aplicate operatorilor economici din domeniu, se precizează în comunicatul ANSVSA.

Controalele oficiale vor fi realizate în unităţi de vânzare cu amănuntul înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor din categoria: tabere şcolare, restaurante, pizzerii, cantine, fast-food-uri, laboratoare de cofetărie, cofetării, patiserii, pensiuni turistice, unitati tip catering, puncte gastronomice locale, etc.

Echipele de control vor acţiona în şapte zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia – Vama Veche.

Scopul constituirii „Comandamentului Sezon Estival 2021” este asigurarea unui nivel ridicat de protecţie pentru turişti, astfel încât aceştia să poată consuma produse alimentare în condiţii de igienă şi de siguranţă, pentru a preveni toxiinfecţiile alimentare, subliniază ANSVSA.

Pentru eficientizarea activităţilor de control şi pentru asigurarea unui climat de siguranţă alimentară pentru consumatori, inspectorii ANSVSA vor participa şi la acţiuni comune cu reprezentanţi ai celorlalte autorităţi cu responsabilităţi în domeniu, potrivit comunicatului ANSVSA.

 

Te-ar mai putea interesa și
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad, subsidiară a grupului elvețian VAT Group, care produce componente și produse destinate industriei semiconductorilor, precum și industriilor ecranelor și......
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
GapMinder, fond de venture capital axat pe startup-uri de tehnologie din România și Europa de Est, conduce o investiție ...
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ingenioase
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ...
Bursa Română de Mărfuri pregăteşte contractele spread, care înseamnă să cumperi de pe o piaţă şi să vinzi pe ...
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoș, Director General al Zentiva România și Republica Moldova, a vorbit într-un nou episod din podcastul A fost ...