Un centru cultural musulman din Copenhaga, ţinta unui incendiu provocat

Un centru cultural musulman din Copenhaga a fost ţinta unui incendiu provocat intenţionat în noaptea de marţi spre miercuri, când au fost incendiate mai multe birouri, au anunţat surse concordante, relatează AFP.
Economica.net - mie, 30 nov. 2011, 21:29

Conducătorul acestui centru cu sediul în cartierul Broenshoej, Abdel Aziz El-Buazaui, a declarat că nişte „vecini au văzut persoane aruncând ceva într-o fereastră de la primul etaj, iar ulterior a luat foc”, potrivit Mediafax. „S-a întâmplat între 4.30 şi 5.30” (6.30 şi 7.30 ora României), a precizat el.

Poliţia ia în considerare ipoteza unui incendiu provocat cu intenţie „din motive religioase sau politice”, a declarat Per Hermansen, un oficial din cadrul poliţiei din Copenhaga, citat de cotidianul danez Politiken.

Nicio persoană nu a fost rănită, dar „un birou este complet distrus”, a precizat Osman Kato, care frecventează centrul.

Mai multe birouri de la primul etaj au ars şi sunt inutilizabile, a confirmat El-Buazaui. „Nu au venit să fure”, a adăugat el, semnalând că nu a dispărut nimic.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul spaniol pregătește măsuri fiscale prin care să oprească scumpirea electricității și combustibililor, în contextul războiului din Orientul Mijlociu
Guvernul spaniol pregătește măsuri fiscale prin care să oprească scumpirea electricității și combustibililor, în ...
Ministrul spaniol al Economiei, Carlos Cuerpo, a anunţat joi că pregăteşte un pachet de măsuri fiscale destinate să limiteze impactul războiului din Orientul Mijlociu asupra preţurilor locale......
ANPC a oprit de la comercializare 140 de tone de zahăr, în urma controalelor efectuate astăzi. 456 de amenzi au fost date
ANPC a oprit de la comercializare 140 de tone de zahăr, în urma controalelor efectuate astăzi. 456 de amenzi au fost date
Comisarii pentru Protecţia Consumatorilor au oprit definitiv de la comercializare aproximativ 140 de tone de zahăr, fiind ...
FOTO Al 30-lea vagon de călători modernizat de Electroputere VFU Pașcani prin PNRR urmează să fie predat CFR Călători
FOTO Al 30-lea vagon de călători modernizat de Electroputere VFU Pașcani prin PNRR urmează să fie predat CFR Călători
GRAMPET Group anunță atingerea unui prag important în cea mai complexă modernizare de vagoane realizată vreodată la ...
BNS a transmis către CCR un punct de vedere prin care contestă constituționalitatea prevederilor din reducerea normei de muncă şi a veniturilor funcţionarilor publici
BNS a transmis către CCR un punct de vedere prin care contestă constituționalitatea prevederilor din reducerea normei ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) a transmis Curţii Constituţionale un punct de vedere prin care susţine că unele dispoziţii ...