Preţul ţiţeiului scade cu doi dolari după ce grupul OPEC+ a fost de acord cu majorarea producţiei

Preţul ţiţeiului a scăzut semnificativ luni, după ce grupul OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători) a reuşit să depăşească disensiunile interne şi a fost de acord cu majorarea producţiei, sporind temerile privind un surplus de combustibil, pe fondul creşterii numărului de cazuri noi de infectare cu COVID-19, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 19 iul. 2021, 14:52
Preţul ţiţeiului scade cu doi dolari după ce grupul OPEC+ a fost de acord cu majorarea producţiei

Anul acesta, cotaţia barilului de ţiţei a urcat cu peste 40%, în urma redresării cererii de petrol, pe măsură ce economia mondială îşi revine din pandemia de coronavirus (Covid-19).

La bursa ICE Futures din Londra, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna septembrie a scăzut luni cu 1,92 dolari, ajungând la 71,67 dolari.

La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol ‘light sweet crude’ cu livrare în luna august a scăzut cu 1,92 dolari, la valoarea de 69,87 dolari.

Miniştrii Energiei din grupul OPEC+ au căzut duminică de acord să majoreze producţia începând din luna august, în încercarea de a ţine sub control preţurile la ţiţei care au atins cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani. Acordul prevede că OPEC+ îşi va majora producţia cu 400.000 de barili pe zi în fiecare lună începând din luna august şi până în luna decembrie a acestui an.

De asemenea, grupul a convenit să prelungească pactul de producţie până la finele lui 2022, în loc de luna aprilie 2022, conform înţelegerii anterioare, în ideea de a dispune de o marjă de manevră în cazul în care revenirea economiei globale va fi afectată de noile tulpini de coronavirus.

„Capacităţile de producţie suplimentare, pe termen lung, din ţările OPEC+, sunt principalul motiv al scăderii cotaţiei barilului de ţiţei. Rămânem încrezători că piaţa petrolului este în faza finală a evoluţiei sale ascendente”, a apreciat Carsten Menke, analist la Julius Baer.

Anul trecut OPEC+ şi-a redus producţia cu aproximativ 10 milioane de barili pe zi, ca urmare a prăbuşirii cererii şi preţurilor din cauza pandemiei. Începând din luna mai a acestui an OPEC+ a redeschis treptat robinetul, dar în continuarea producţia sa este cu aproximativ 5,8 milioane barili pe zi mai mică decât era înaintea pandemiei.

Săptămâna trecută, Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi-a menţinut estimările privind redresarea solidă a cererii de ţiţei în acest an, după redresarea economiei, şi a previzionat o creştere suplimentară a cererii de produse petroliere în 2022 similară nivelului de dinaintea pandemiei.

Cererea va urca anul acesta cu 5,95 milioane de barili pe zi (bpd), sau 6,6%, a prognozat OPEC. Este a treia lună consecutivă în care OPEC îşi menţine previziunile.

Anul viitor, cererea va creşte cu 3,4%, la 99,86 milioane bpd, în medie cu peste 100 milioane bpd în semestrul doi din 2022. Conform OPEC, în 2019 cererea de ţiţei s-a situat la 99,98 milioane bpd.

„În 2022, aşteptările solide pentru o creştere a economiei globale şi succesul campaniei de vaccinare şi imunizarea naturală, în special în economiile emergente şi statele în curs de dezvoltare, vor majora consumul de ţiţei la un nivel similar celui de dinaintea pandemiei”, se arată în raportul lunar al OPEC.

„Eforturile OPEC+ au ajutat substanţial la reechilibrarea pieţei”, apreciază Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol.

Te-ar mai putea interesa și
Ghid de completare a declaraţiei unice de către persoanele fizice care au doar venituri extrasalariale pentru care s-au reţinut la sursă contribuţiile la două niveluri ale salariului minim
Ghid de completare a declaraţiei unice de către persoanele fizice care au doar venituri extrasalariale pentru care s-au ...
Persoanele fizice care au avut doar venituri din drepturi de proprietate intelectuală dintr-o singură sursă în anul 2023, pentru care s-au reţinut la sursă contribuţiile sociale, au obligaţia......
Tobias Matter, șeful Centrului de Inginerie Bosch din Cluj: Ceea ce dezvoltăm aici puteți găsi în majoritatea mașinilor aflate pe șosele
Tobias Matter, șeful Centrului de Inginerie Bosch din Cluj: Ceea ce dezvoltăm aici puteți găsi în majoritatea mașinilor ...
Într-un interviu acordat Economica.net cu ocazia finalizării celei de a doua faze de construcție a Centrului de Inginerie ...
Cum procedează slovacii și irlandezii cu ambalajele cu garanție. Slovacia a implementat un sistem similar cu SGR  în 10 luni, iar în Irlanda s-a ținut cont de situația numeroaselor puburi
Cum procedează slovacii și irlandezii cu ambalajele cu garanție. Slovacia a implementat un sistem similar cu SGR în ...
Economica a stat de vorbă cu doi reprezentanți ai companiilor care administrează sisteme de garanție-returnare în Slovacia ...
Utilizarea cardului de masă în restaurante și platforme de livrare a crescut cu 29% în martie 2024. Angajații români cheltuie 40% din venitul lunar pe alimente – Ana Busuioc, Edenred
Utilizarea cardului de masă în restaurante și platforme de livrare a crescut cu 29% în martie 2024. Angajații români ...
Chiar dacă de la 1 ianuarie 2024, valoarea impozitelor pe tichetele de masă și voucherele cadou s-au dublat prin introducerea ...