Creștere spectaculoasă a vânzărilor de vehicule electrice Volkswagen. ID.4 a devenit cel mai vândut model electric al mărcii

Germanii de la Volkswagen au anunțat că vânzările globale de automobile 100% electrice ale mărcii aproape s-au triplat în prima jumătate a lui 2021.
Robert Stan - mar, 20 iul. 2021, 21:59
Creștere spectaculoasă a vânzărilor de vehicule electrice Volkswagen. ID.4 a devenit cel mai vândut model electric al mărcii

Cererea solidă de pe piaţa din Europa a majorat rapid vânzările de mașini 100% electrice ale mărcii Volkswagen. În prima jumătate a lui 2021 Volkswagen a vândut 170.939 automobile electrice pe baterii (BEV).

„Ofensiva noastră electrică globală continuă să progreseze, iar cererea clienţilor este ridicată. În acest an preconizăm să livrăm, pentru prima dată, un milion de vehicule electrificate (n.n. – 100% electrice + hibride) şi suntem încrezători că ne vom îndeplini obiectivele privind emisiile de CO2 în Europa”, a declarat Christian Dahlheim, directorul de vânzări al grupului Volkswagen.

Vânzările de automobile 100% electrice marca Volkswagen în China, cea mai mare piaţă auto din lume, s-au dublat până la 18.285 de vehicule în primul semestru, echivalentul a 10,7% din vânzările totale ale grupului.

„În trimestrul al treilea ne aşteptăm la o creştere semnificativă a livrărilor de automobile electrice pe baterii în China graţie unei game extinse de modele Volkswagen ID.” a menționat Dahlheim.

Volkswagen ID.4 a depășit vânzările ID.3

Surprinzător pentru mulți, SUV-ul Volkswagen ID.4 s-a impus rapid în fața hatchback-ului ID.3. După primele șase luni din acest an modelul ID.4 este liderul vânzărilor de mașini electrice ale grupului cu 37.292 unități. În același timp, „mai bătrânul” ID.3 a fost comercializat în 31.177 unități.

Pe locul trei în clasamentul vânzărilor de mașini 100% electrice ale grupului Volkswagen se află Audi e-tron cu 25.794 unități, iar poziția a patra este ocupată de Porsche Taycan cu 19.822 unități.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...