Teraplast a raportat pierderi în scădere cu 1,99 milioane de lei în primul trimestru din 2013

Compania Teraplast, furnizor de soluţii şi sisteme în domeniul instalaţiilor şi construcţiilor din România, şi-a redus cu 1,99 milioane de lei pierderile în primul trimestru din 2013, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 2,65 milioane lei, la 0,66 milioane lei, se arată într-un comunicat al companiei remis, vineri, AGERPRES.
Economica.net - vin, 10 mai 2013, 20:03
Teraplast a raportat pierderi în scădere cu 1,99 milioane de lei în primul trimestru din 2013

Potrivit sursei citate, rezultatul net a fost influenţat negativ de pierderea financiară netă de 580.000 lei, generată de fluctuaţia cursului valutar, dar şi de creşterea cheltuielilor nete cu dobânzile.

În aceeaşi perioadă, cifra de afaceri a crescut cu 5,09%, la 39,48 milioane lei, susţinută de evoluţia tuturor segmentelor de business.

‘Evoluţia companiei în primele trei luni ale anului 2013 a fost influenţată de sezonul rece prelungit şi de presiunea concurenţială, pe fondul volumelor scăzute. Cu toate că nu am atins nivelul bugetat, vânzările au fost pe un trend crescător. Cel mai important lucru realizat este că indicatorii de profitabilitate s-au îmbunătăţit, atât faţă de anul trecut, cât şi faţă de ce am bugetat pentru primul trimestru. În perioada următoare din 2013, ne propunem să continuăm îmbunătăţirea indicatorilor financiari ai companiei, printr-un control riguros al costurilor şi printr-o politică conservatoare de creditare a partenerilor’, a arătat Traian Simion, director general Teraplast SA.

Reprezentanţii Teraplast estimează o scădere a preţului materiilor prime pentru trimestrul doi al acestui an însă producătorii de materii prime vor avea probleme de disponibilitate a acestora, fapt care va face ca pe finalul trimestrului trendul să redevină crescător.

Pe de altă parte, compania se aşteaptă la o majorare a vânzărilor pe piaţa externă iar pe piaţa internă oportunităţile ar putea fi reprezentate de proiecte de infrastructură de mediu, rutieră sau agricultură.

‘În următoarea perioadă din 2013 mizăm în principal pe creşterea volumelor de vânzare pe pieţele externe. Pe piaţa internă principalele oportunităţi de creştere a vânzărilor ar putea fi proiectele de infrastructură de mediu, aflate în derulare şi care beneficiază de finanţare nerambursabilă, proiectele de infrastructură rutieră, agricultură – investiţiile în sistemul de irigaţii, reabilitarea termică şi investiţiile imobiliare – în principal pe segmentul comercial şi de birouri. Pe piaţa internă vor exista însă câteva provocări importante în 2013 şi anume posibilitatea blocării finanţărilor europene, arieratele statului, cursul valutar şi limitările de creditare, ca urmare a împrumuturilor tot mai scumpe’ , se mai arată în comunicatul citat.

Compania Teraplast este cea mai mare entitate a Grupului Teraplast. Portofoliul de produse al firmei este structurat pe patru linii de business: Instalaţii & Amenajări, Profile tâmplărie, Granule şi TeraGlass (tâmplărie termoizolantă). Începând din 2 iulie 2008 compania Teraplast este listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul TRP.

Principalii acţionari ai companiei, la data de referinţă 31 martie 2013, sunt Dorel Goia (34,27%), SIF Banat-Crisana (11,00%), Emanoil Viciu (8,47%) şi Alţi acţionari (46,26%).

 

Te-ar mai putea interesa și
Franța interzice prezentarea armelor ofensive israeliene la Salonul Eurosatory
Franța interzice prezentarea armelor ofensive israeliene la Salonul Eurosatory
Franţa a interzis prezentarea armelor ofensive israeliene la ediţia din 2026 a Salonului Eurosatory, în apropiere de Paris, au indicat organizatorii luni pentru AFP, transmite Agerpres....
Consiliul de Securitate al ONU se reunește, la solicitarea Bucureștiului, pe tema încălcării spațiului aerian românesc de către Rusia
Consiliul de Securitate al ONU se reunește, la solicitarea Bucureștiului, pe tema încălcării spațiului aerian românesc ...
Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte, la solicitarea României, pe tema încălcării spaţiului aerian românesc ...
Marea Britanie interzice intrarea în țară a două personalități media americane de stânga, cunoscute pentru criticile la adresa Israelului
Marea Britanie interzice intrarea în țară a două personalități media americane de stânga, cunoscute pentru criticile ...
Militanţi ai stângii radicale, Cenk Uygur (foto) şi Hasan Piker, americani de origine turcă, ale căror luări de poziţii ...
Gigantul Holcim vinde fabrica din Adjud ca să poată cumpăra grupul german Xella pentru 1,85 miliarde de euro
Gigantul Holcim vinde fabrica din Adjud ca să poată cumpăra grupul german Xella pentru 1,85 miliarde de euro
Holcim ar urma să primească undă verde de la UE pentru achiziția Xella, o tranzacție în valoare de 1,85 miliarde de ...