Avertisment oficial pentru toți românii care vor călători în Grecia! Cod roșu de caniculă și incendii, temperaturi extreme

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o avertizare de cod roșu care vizează Grecia, principala destinație turistică de vară a românilor. Temperaturile vor depăși 42 de grade, iar riscurile de incendiu sunt majore.
Ion Dobreanu - mar, 27 iul. 2021, 16:04
Avertisment oficial pentru toți românii care vor călători în Grecia! Cod roșu de caniculă și incendii, temperaturi extreme

Circa 1 milion de români sunt așteptați anul acesta în Grecia, iar în anii obișnuiți, fără pandemie, circa 1,5 milioane de români își petrec vacanțele acolo. Iată ce transmite MAE Român:

  • 27 iulie 2021, temperaturile vor fi deosebit de ridicate în vestul, centrul şi nordul ţării, cu temperaturi mai ridicate preconizate în părţile interioare ale Epirului şi Tesaliei (până la 39-40 de grade Celsius) şi în centrul Macedoniei (până la 38-39° C). În insulele Ionice temperaturile se vor situa între 35° şi 36°C;
  • 28 iulie 2021, valul de căldură va afecta cea mai mare parte a teritoriului elen. Se vor înregistra temperaturi cuprinse în intervalul 40-41° C în vestul Greciei Centrale, Tesalia, Macedonia Centrală şi în centrul regiunii Epir, în timp ce în insulele Ionice, cele estice ale Mării Egee şi insulele Dodecaneze temperaturile vor urca până la 37° C în timpul zilei;
  • 29 iulie 2021, temperaturile vor continua să crească în toată ţara, ajungând la 41°-42°C în vestul Greciei Centrale şi în Tesalia şi la 40-41° C în Macedonia Centrală şi în Epirusul interior. Temperaturile în zona insulelor Ionice se vor situa între 38° şi 40° C, respectiv 37-38° C în estul M. Egee şi insulele Dodecaneze;
  • în intervalul 30 iulie – 3 august 2021, temperaturile vor creşte constant, valorile maxime estimate fiind de 43° C în unele zone continentale, putând atinge izolat chiar şi pragul de 45° Celsius.

În capitala Atena, temperaturile se vor situa în acest interval între 41° şi 42° C, cu posibilitatea înregistrării temporare a unor valori mai ridicate.

În acelaşi timp, Secretariatul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă din R. Elenă a emis o avertizare de incendii (nivel de alertă grad 4 din 5) pentru următoarele zone:

 

  • Regiunea Attica (inclusiv capitala Atena);
  • Regiunea Greciei Centrale (zonele Evia şi Viotia);
  • Regiunea Peloponezului (zonele Corint, Argolida);
  • Regiunea Mării Egee de Nord (insulele Lesvos, Chios, Samos, Ikaria);
  • Insula Creta.

”Autorităţile elene recomandă tuturor persoanelor să manifeste o atenţie sporită şi să evite orice activitate în aer liber care poate provoca, din neglijenţă, un incendiu (ex. arderea / curăţarea resturilor de vegetaţie uscată, utilizarea de maşini / dispozitive care provoacă scântei, folosirea grătarelor în aer liber, afumatul stupilor, aruncarea ţigărilor aprinse, curăţarea / arderea vegetaţiei de pe loturile agricole, interzisă de altfel în acest sezon etc.). În caz de incendiu, cetăţenii sunt rugaţi să anunţe imediat pompierii, la numărul de telefon 199”, a transmis MAE.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena +302106710035 şi Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 şi Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.

Te-ar mai putea interesa și
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane euro avans
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane ...
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat, în direct la DC News, că la uzina mecanică Sadu există două linii moderne care produc muniție NATO, între care cea de-a doua......
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă CulturMedia a anunţat luni că începe, în regim de urgenţă, ...
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat luni în faţa mai multor lideri europeni ca o parte din împrumutul ...
Grindeanu: După 1 septembrie se va intra într-un calendar pentru desemnarea unui prim-ministru
Grindeanu: După 1 septembrie se va intra într-un calendar pentru desemnarea unui prim-ministru
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că, după data de 1 septembrie, se va ...