Ringier preia participaţiile deţinute de Axel Springer pe mai multe pieţe din Europa de Est

Grupul elveţian de media Ringier AG a anunţat miercuri că a decis să îşi extindă activităţile din Europa de Est prin preluarea tuturor acţiunilor deţinute de partenerul german Axel Springer la subsidiarele din Ungaria, Serbia, Slovacia, Estonia, Letonia şi Lituania, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 28 iul. 2021, 13:55
Ringier preia participaţiile deţinute de Axel Springer pe mai multe pieţe din Europa de Est

Termenii financiari ai acordului nu au fost dezvăluiţi, dar cele două companii au precizat că joint venture-ul dintre Ringier şi Axel Springer care activează pe piaţa din Polonia va continua să funcţioneze fără modificări.

Prin preluarea acţiunilor deţinute de Axel Springer la subsidiarele din Ungaria, Serbia, Slovacia, Estonia, Letonia şi Lituania, grupul Ringier îşi consolidează actualele activităţi din România şi Bulgaria.

„Această tranzacţie este o recunoaştere a angajamentului nostru pe termen lung de a fi un investitor în media modernă din Europa de Est”, a declarat directorul general de la Ringier, Marc Walder.

De la înfiinţarea joint venture-ului Ringier Axel Springer Media AG, în luna iulie 2010, acesta a devenit una din cele mai mari companii de media din Europa Centrală şi de Est cu aproximativ 3.100 de angajaţi. În portofoliul acestui joint venture se regăsesc peste 200 de produse print şi digitale.

Ringier a intrat pe piaţa românească în 1992, iar de atunci a devenit cea mai mare companie străină de publishing din România.

În 2011, Ringier a achiziţionat întregul pachet de acţiuni al Edipresse A.S. Romania, un joint-venture al grupului elveţian de presă Edipresse şi Axel Springer, adăugând astfel portofoliului sau de produse grupul de publicaţii Elle, revistele Avantaje, Look!, Psychologies, Întâmplări Adevărate, Povestea mea etc. Ringier În prezent, România deţine 16 produse tipărite şi online, printre care şi tabloidul Libertatea.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există o majoritate în acest sens, relatează Agerpres. ...
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a revenit cu un buget refăcut, fără cele peste ...
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două în prezent, şi la 50.000 de clienţi ...
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din ...