UPDATED Din nou, avarie la centrala de la Cernavodă. Unitatea 2 s-a deconectat de la sistem, pentru a doua oară în mai puțin de o lună

În seara zilei de miercuri, una dintre unitățile centralei de la Cernavodă s-a deconectat de la sistemul energeti național, potrivit datelor Transelectrica. Este a doua oară când unitatea 2, care a fost în revizie recent, se deconectează, în mai puțin de o lună. UPDATE: Comunicat Nuclearelectrica
Mihai Nicuţ - J, 29 iul. 2021, 00:01
UPDATED Din nou, avarie la centrala de la Cernavodă. Unitatea 2 s-a deconectat de la sistem, pentru a doua oară în mai puțin de o lună

În seara zilei de miercuri, 27 iulie, la ora 23.08, una dintre unitățile centralei nucleare de la Cernavodă s-a deconectat de la sistemul energetic național. Datele Transelectrica de la această oră arată că este  vorba despre o “declanșare intempestivă” la unitatea 2 a centralei.

După cum se observă din datele Transelectrica, după declanșare a crescut puterea grupurilor pe cărbune și pe gaz.

Unitatea 2 a centralei de la Cernavodă, oprită cinci săptămâni pentru lucrări periodice de mentenanță în acest an, s-a mai oprit în seara zilei de sâmbătă, 10 iulie, accidental, la mai puțin de o lună după ce fusese repornită. Scăderea bruscă a puterii a fost suplinită de centralele hidroelectrice și de importul de energie din rețelele vecine.

UPDATE 00.30: Ce a comunicat Nuclearelectrica, operatorul centralei:

„SN Nuclearelectrica SA anunta ca Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic National in seara zilei de 28 iulie 2021, ca urmare a unui tranzient in sistemul energetic care a afectat partea clasica, fara a fi afectate functiile de securitate nucleara ale unitatii.

Deconectarea automata a Unitatii 2 s-a produs in conditii de siguranta, toate sistemele unitatii functionand si raspunzand conform proiectului in astfel de situatii.

Deconectarea automata a Unitatii 2 precum si lucrarile de remediere nu au impact asupra securitatii nucleare a reactorului, personalului unitatii, populatiei si mediului inconjurator.

SN Nuclearelectrica SA va reveni cu un comunicat de presa la momentul reconectarii Unitatii 2 la SEN.”

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la Bucureşti a câştigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare
Bursa de la Bucureşti a câştigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare, în creştere cu 0,12% faţă de săptămâna anterioară, în timp ce valoarea......
MAE, Atenţionare de călătorie: Italia – Cod portocaliu şi galben de incendii de vegetaţie pentru regiunile Sardegna şi Sicilia
MAE, Atenţionare de călătorie: Italia – Cod portocaliu şi galben de incendii de vegetaţie pentru regiunile Sardegna ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...
Grindeanu: Mâine la Cotroceni se va vedea cine vrea să găsească o soluţie raţională
Grindeanu: Mâine la Cotroceni se va vedea cine vrea să găsească o soluţie raţională
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, susţine că la consultările de luni de la Palatul Cotroceni se va vedea "clar" cine ...
Qatarul „îşi rezervă dreptul deplin de a răspunde” la atacurile Iranului
Qatarul „îşi rezervă dreptul deplin de a răspunde” la atacurile Iranului
Guvernul din Qatar - ţară care alături de Pakistan joacă rolul de mediator între Washington şi Teheran - a condamnat ...