Peste 20 de zboruri au fost anulate sau au întârziat mai mult de trei ore, în ultimele zile – analiză

Peste 20 de zboruri au fost anulate sau au avut întârzieri mai mari de trei ore în ultimele zile, cele mai multe cazuri fiind consemnate la companiile low cost, arată o analiză publicată, vineri, de o companie specializată în asistarea pasagerilor cu zboruri întârziate, anulări sau overbooking.
AGERPRES - vin, 30 iul. 2021, 14:37
Peste 20 de zboruri au fost anulate sau au întârziat mai mult de trei ore, în ultimele zile - analiză

„Înainte de pandemie, circa 180.000 de români erau afectaţi în fiecare an de anularea sau întârzierea zborurilor. În fiecare zi, în medie, 5-6 zboruri care aterizau sau decolau din România aveau întârzieri de peste trei ore sau erau anulate, iar în ultima săptămână pare că ne-am întors la vremurile de dinainte de pandemie, cel puţin din acest punct de vedere, dat fiind că, în ultimele zile, peste 20 de zboruri au fost anulate sau au avut întârzieri de peste trei ore, spre nemulţumirea a sute de pasageri. Cele mai multe dintre anulările de săptămână trecută de pe aeroporturile din România, de exemplu, au fost ale companiilor low cost, printre zborurile eligibile pentru despăgubiri fiind cele de pe rute extrem de populare, mai ales în plin sezon, cum ar fi Bucureşti – Londra şi retur, Bucureşti – Alghero (Sardinia, Italia) şi retur. Alte zboruri anulate au fost Roma – Satu Mare, Bucureşti – Lisabona şi retur, Iaşi – Paris şi Paris Iaşi şi Bacău – Liverpool. Pasagerii au fost sfătuiţi să-şi facă rezervări pentru alte zboruri ori lăsaţi să aştepte ore în şir fără prea multe explicaţii”, susţin reprezentanţii FlightClaim.ro.

Potrivit sursei citate, în medie, doar un pasager român din zece eligibili îşi obţine drepturile de la companiile aeriene.

„Descurajaţi de birocraţie sau de procedurile dificile, ori pentru că pur şi simplu nu sunt la curent cu drepturile pe care le au, doar maximum 10% dintre pasagerii românii aflaţi în situaţia unui zbor cu probleme, fie el anulat, amânat sau supra-rezervat, ajung să îşi ceară drepturile de la companiile aeriene, sume deloc de neglijat, între 250 şi 600 de euro, în funcţie de distanţa zborului”, se menţionează în comunicat.

Compania olandeză FlightClaim.ro, cu sediu şi în România, înregistrează zilnic zeci de cereri de compensare de la pasagerii români care doresc să îşi primească sumele compensatorii de la companiile aeriene. Din datele centralizate reiese faptul că destinaţiile cu cele mai frecvente întârzieri sau anulări sunt Londra, Roma, Paris şi Milano, dar şi aeronavele de pe zboruri interne, sau care vin din destinaţii exotice mai au întârzieri, uneori chiar şi charterele, inclusiv acestea făcând obiectul Regulamentului european care apără drepturile pasagerilor.

FlightClaimEU.com este o companie specializată în asistarea pasagerilor cu zboruri întârziate, anulări sau overbooking pentru a obţine compensaţiile legale de la companiile aeriene.

Până în prezent, compania a obţinut compensaţii pentru peste 40.000 de pasageri din întreaga Europa şi pentru mai mult de 10.000 de pasageri din România, fără niciun cost iniţial pentru pasagerii afectaţi, doar pe bază de comision de succes.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...