Volintiru, AAAS: Vrem să salvăm RODIPET şi firma să angajeze 3.000 de oameni

Preşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), Adrian Volintiru, a declarat, marţi, că vrea să salveze RODIPET, firmă aflată în insolvenţă, urmând să aibă miercuri, în acest sens, o discuţie cu principalii editori din România.
Economica.net - mar, 14 mai 2013, 10:13
Volintiru, AAAS: Vrem să salvăm RODIPET şi firma să angajeze 3.000 de oameni

„RODIPET este în insolvenţă, deşi are 16 angajaţi. Vrem să o salvăm şi să ajungem la 3.000 de angajaţi. Mâine (miercuri, n.r.) vom avea o întâlnire cu principalii editori să găsim soluţii avantajoase pentru toată lumea”, a spus Volintiru într-o conferinţă de presă.

Potrivit şefului AAAS (fosta AVAS), RODIPET are profit de 8.000 de lei şi 1.400 de chioşcuri de distribuţie a presei.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...