Steven van Groningen îşi încheie marţi mandatul de preşedinte al Consiliului Investitorilor Străini

Steven van Groningen îşi încheie mandatul de preşedinte al Consiliului Investitorilor Străini (CIS), urmând ca marţi, 14 mai, să fie desemnată o nouă conducere a organizaţiei.
Economica.net - mar, 14 mai 2013, 11:18
Steven van Groningen îşi încheie marţi mandatul de preşedinte al Consiliului Investitorilor Străini

„Astăzi e ultima mea zi ca preşedinte al Consiliului Investitorilor Străini. După-amiază este AGA pentru alegerea conducerii”, a declarat van Groningen la o conferinţă.

Steven van Groningen, preşedintele şi directorul executiv al Raiffeisen Bank, conduce Consiliului Investitorilor Străini din 2011. El a preluat atunci funcţia de preşedinte al CIS pentru un an, mandatul său fiind prelungit, în 2012, cu încă 12 luni.

Consiliul Investitorilor Străini a fost înfiinţat în 1997 şi reuneşte peste 120 de companii, cu investiţii cumulate de 35 miliarde euro, echivalentul a aproape două treimi din totalul investiţiilor străine directe realizate în România din 1990 până în prezent.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...