Lidl ajunge la 300 de magazine în România, prin inaugurarea a unei noi unități în București

Lanțul de magazine alimentare Lidl a anunțat miercuri că își continuă investițiile în România prin inaugurarea unui nou magazin în București, pe data de 5 august. Acesta este situat pe Strada Gherghiței, Nr. 5-7, Sector 2 și dispune de stație de încărcare pentru automobilele electrice. Odată cu inaugurarea magazinului, se vor crea peste 20 de noi locuri de muncă.
Ion Dobreanu - mie, 04 aug. 2021, 17:56
Lidl ajunge la 300 de magazine în România, prin inaugurarea a unei noi unități în București

Noul magazin Lidl din București are o suprafață de vânzare de peste 1.300 mp. Unitatea dispune de peste 100 de locuri de parcare, precum și de o stație de încărcare pentru automobilele electrice, unde se vor putea alimenta câte două mașini simultan. Odată cu inaugurarea magazinului, se vor crea peste 20 noi locuri de muncă.

Orarul de funcționare a magazinului va fi de luni până sâmbătă, între 07:00 și 22:00, iar duminică între 8:00 și 21:00.

Lidl optimizează constant formatul magazinelor, astfel încât să aibă un impact cât mai redus asupra mediului, dar și să ofere o experiență de cumpărături cât mai bună. Prin utilizarea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor şi în conformitate cu normele de protecție a mediului, noul magazin Lidl din București dispune de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED, cu senzor de prezență și sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare, ori stația de încărcare pentru automobile electrice.

Pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2, pe baza recomandărilor oficiale ale autorităților, Lidl face o serie de recomandări pentru clienți, publicate atât online, cât și în incinta magazinelor. Printre cele mai importante recomandări se numără plata cu cardul bancar, evitarea zonelor aglomerate, atingerea doar a fructelor și legumelor pe care doresc să le cumpere și păstrarea distanței recomandate față de alte persoane. Pentru a-i ajuta pe clienții care stau la rând să păstreze distanța recomandată față de cei din jurul lor, și în noul magazin din București se găsesc indicatoare pe podea în zona caselor de marcat. În același timp, Lidl face apel la solidaritatea clienților pentru a respecta la rândul lor atât recomandările autorităților, cât și măsurile individuale de prevenție în timpul cumpărăturilor.

Odată cu inaugurarea magazinului din București, Lidl România are 300 de unități în întreaga țară.

Te-ar mai putea interesa și
Dezastrul de la graniţa China-Nepal. Cel puţin 162 de morţi şi peste 1.300 de dispăruţi după viitura din regiunea Himalaya
Dezastrul de la graniţa China-Nepal. Cel puţin 162 de morţi şi peste 1.300 de dispăruţi după viitura din regiunea ...
Numărul persoanelor dispărute în Nepal după o viitură masivă în regiunea Himalaya, la graniţa cu China, a crescut la 826, potrivit autorităţilor, aducând numărul total al persoanelor......
Proiect-gigant de stocare a CO2 sub Marea Nordului, susținut de UE
Proiect-gigant de stocare a CO2 sub Marea Nordului, susținut de UE
Un proiect uriaș pentru stocarea CO₂ produs de industriile europene sub Marea Nordului se apropie de decizia finală de ...
Încă un atac în Strâmtoarea Ormuz – O navă a fost lovită de un „proiectil necunoscut” (agenţie maritimă britanică)
Încă un atac în Strâmtoarea Ormuz – O navă a fost lovită de un „proiectil necunoscut” (agenţie maritimă ...
O navă a fost lovită de un "proiectil necunoscut" care a provocat un incendiu la bord, a anunţat în cursul nopţii de ...
De ce a mers şeful CIA la Moscova – presă SUA
De ce a mers şeful CIA la Moscova – presă SUA
Călătoria neobişnuită a directorului CIA, John Ratcliffe, la Moscova în această săptămână a avut ca scop avertizarea ...