Smeeianu (CNPR): Pierderile Poştei s-au diminuat cu aproximativ 130 milioane lei

Pierderile Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) au fost diminuate cu aproximativ 130 milioane lei în perioada mai 2012 - mai 2013, a declarat, marţi, directorul general al companiei, Ion Smeeianu.
Economica.net - mar, 14 mai 2013, 13:12
Smeeianu (CNPR): Pierderile Poştei s-au diminuat cu aproximativ 130 milioane lei

„De când am venit la conducere am redus pierderile cu aproximativ 130 milioane lei în perioada mai 2012 – mai 2013. În ceea ce priveşte contractele nu am pierdut contracte majore”, a spus Smeeianu.

Potrivit acestuia, nivelul veniturilor societăţii s-a menţinut la 100 – 105 milioane lei pe fiecare lună.

„Înseamnă că, faţă de comportamentul celorlalte administraţii poştale, societatea noastră este competitivă. Vom reduce pierderile prin eşalonare, altfel nu avem cum, şi prin creşterea veniturilor probabil vom reuşi”, a explicat directorul general al Poştei Române.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...