Angajații Amazon vor putea lucra de acasă până la începutul lui 2022

Grupul Amazon, cel mai mare retailer online din lume, nu se aşteaptă ca angajaţii săi de tip corporate să revină la munca de la birou până la începutul anului următor, din cauza pandemiei de coronavirus, potrivit unui document intern consultat de Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 05 aug. 2021, 20:43
Angajații Amazon vor putea lucra de acasă până la începutul lui 2022

Conform acestui document, Amazon a decis să prelungească perioada în care angajaţii pot lucra de acasă până la data de 3 ianuarie 2022, faţă de estimările anterioare care menţionau data de 7 septembrie 2021, pentru SUA şi alte ţări care nu au fost nominalizate.

„Pe măsură ce urmărim cu atenţie condiţiile locale care au legătură cu COVID-19, ne ajustăm recomandările cu privire la angajaţii corporate” se precizează în acest document intern.

Creşterea cazurilor de infecţie cu COVID-19, provocate de varianta Delta a virusului, a determinat deja o serie de mari companii să amâne planurile referitoare la revenirea la birouri a angajaţilor.

Săptămâna trecută, grupul Alphabet Inc. a anunţat că va prelungi programul de lucru de acasă până la data de 18 octombrie, Facebook Inc a informat că va cere angajaţilor de la birourile din SUA să se vaccineze, iar Twitter Inc a anunţat că va închide unele spaţii de lucru pe care le-a redeschis.

Amazon este una dintre puţinele companii care nu au fost afectate de criza provocată de pandemie. Oamenii au apelat la serviciile Amazon pentru diverse cumpărături, ceea ce a ajutat compania să înregistreze profituri şi venituri record.

Te-ar mai putea interesa și
Friedrich Merz şi-a anulat vizita la Adunarea Generală a ONU de la New York. Cancelarul german se confruntă cu o situație electorală complicată, agravată și de prețurile doarte mari la benzină
Friedrich Merz şi-a anulat vizita la Adunarea Generală a ONU de la New York. Cancelarul german se confruntă cu o situație ...
Cancelarul german Friedrich Merz şi-a anulat vizita planificată la Adunarea Generală a ONU de la New York, programată pentru săptămâna viitoare, deoarece prezenţa sa este necesară la Berlin,......
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a trecut cu puțin de 104 milioane de lei
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a trecut cu puțin de 104 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...
OpenAI, Anthropic şi Google lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate de inteligența artificială
OpenAI, Anthropic şi Google lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate de inteligența ...
OpenAI, Anthropic şi Google DeepMind lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate inteligenţei ...
Depozitele de gaze naturale ale României sunt umplute la peste 76% din capacitate, peste media europeană, anunță Ministerul Energiei
Depozitele de gaze naturale ale României sunt umplute la peste 76% din capacitate, peste media europeană, anunță Ministerul ...
Gradul de umplere a depozitelor de gaze naturale din România este, în prezent, de aproximativ 76,26%, echivalentul a circa ...