Administrația americană a trecut cinci lideri jihadiști din Africa pe lista teroriștilor globali

Statele Unite au trecut vineri cinci bărbaţi identificaţi ca lideri ai unor grupări jihadiste în Africa pe lista ''teroriştilor globali'', a anunţat secretarul de stat american Antony Blinken (foto), potrivit unui comunicat, relatează sâmbătă AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 07 aug. 2021, 11:10
Administrația americană a trecut cinci lideri jihadiști din Africa pe lista teroriștilor globali

Aceştia sunt în primul rând Bonomade Machude Omar, care ”conduce departamentele militar şi de afaceri externe pentru Stat Islamic în Mozambic”; Sidan ag Hitta, ”un comandant responsabil al regiunii Kidal din Mali în cadrul Grupului de sprijin pentru islam şi musulmani (GSIM sau JNIM)”; Salem ould Breihmatt, ”un înalt lider al JNIM şi emir de Arbinda şi Serma în regiunea Mopti din Mali. El este, de asemenea, responsabil cu supravegherea JNIM în Burkina Faso”, se arată în comunicat.

Ceilalţi doi sunt Ali Mohamed Rage, ”purtător de cuvânt al shebab şi înalt lider al grupului”, şi Abdikadir Mohamed Abdikadir, ”un mediator” al militanţilor islamişti somalezi shebab.

De acum, ”toate bunurile şi conturile pe numele acestor persoane trebuie blocate şi raportate Biroului de control al activelor externe al Departamentului Trezoreriei”, a adăugat secretarul de stat.

”Orice instituţie financiară străină care ar facilita cu bună ştiinţă o tranzacţie financiară semnificativă sau ar oferi servicii financiare semnificative persoanelor desemnate astăzi” s-ar putea expune la sancţiuni.

SUA vor să ”perturbe metodele de finanţare ale SI-Mozambic, ale JNIM şi ale militanţilor shebab (…) pentru a le limita capacităţile de a comite atacuri împotriva civililor”, notează sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...