Acţiunile europene au închis la cel mai ridicat nivel după iunie 2008

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de marţi în creştere la cel mai ridicat nivel după iunie 2008, susţinute de rezultatele peste aşteptări raportate de companii precum grupul aeronautic EADS, relatează Bloomberg.
Economica.net - mar, 14 mai 2013, 19:00
Acţiunile europene au închis la cel mai ridicat nivel după iunie 2008

Indicele Stoxx Europe 500 a urcat cu 0,3%, iar de la începutul acestui an a avansat cu 9,2%.

„Vrei să fii în Europa când vezi creşterea pieţei, fie datorită rezultatelor financiare bune ale companiilor, fie datorită politicii băncii centrale. În acelaşi timp, trebuie să fii îngrijorat de tabloul economic general”, a declarat Andrew Popper, analist la Beauclerc Advisory Services în Londra.

Piaţa a avut iniţial o tendinţă negativă, care a fost inversată de miliardarul David Tepper, şeful fondului de hedging Appaloosa Management, care a spus într-un interviu la CNBC că are încredere în piaţa „bull”.

Piaţa a fost influenţată negativ de creşterea sub aşteptări a încrederii investitorilor în economia Germaniei, în luna mai, potrivit indicelui calculat de institutul ZEW.

Indicii naţionali au avansat pe 13 din 18 pieţe de capital din Europa Occidentală. FTSE 100 a crescut la Londra cu 0,6%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,4%, iar indicele german DAX cu 0,6%.

Titlurile EADS au urcat cu 3%, grupul, compania mamă a Airbus, raportând pentru primul trimestru un profit înainte de dobânzi, taxe şi elemente excepţionale în valoare de 741 milioane de euro, peste estimarea medie a analiştilor, de 607 milioane de euro.

Acţiunile ICAP, cel mai mare broker de tranzacţii între bănci la nivel mondial, au avansat cu 14%, compania anunţând un profit peste aşteptările analiştilor.

Titlurile companiilor din sectorul resurselor naturale au evoluat în scădere, după ce JP Morgan a redus estimarea referitoare la creşterea economiei Chinei, de la 7,8% la 7,6%, citând cererea internă slabă.

Acţiunile Anglo American au scăzut cu 1,7%, iar cele ale Glencore Xstrata cu 1,6%.

Titlurile Commerzbank, a doua mare bancă germană, au coborât cu 5,4%, la 9,4 euro pe unitate, cel mai redus nivel din ultimele două decenii. Banca a anunţat că oferă dreptul de cumpărare a 20 de acţiuni pentru fiecare 21 deţinute de investitori, la preţul de 4,5 euro fiecare. Preţul este cu 55% mai mic decât cel de la închiderea de luni. Oferta este valabilă în perioada 15-28 mai.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...