Franţa intră în recesiune. Germania scapă cu o creştere la limită, de doar 0,1%

Franţa, a doua mare economie europeană, a intrat în recesiune pentru a treia oară în ultimii patru ani, cu o contracţie de 0,2% în primul trimestru, în timp ce Germania, ţara europeană cu cel mai ridicat PIB, a avut un avans de doar 0,1% în primele trei luni ale anului, evitând recesiunea.
Economica.net - mie, 15 mai 2013, 07:52
Franţa intră în recesiune. Germania scapă cu o creştere la limită, de doar 0,1%

PIB al Franţei s-a contractat cu 0,2% în primul trimestru, faţă de ultimele trei luni ale anului trecut. În trimestrul al patrulea, economia s-a contractat cu 0,2%, procentaj revizuit faţă de cât a fost anunţat anterior, a informat miercuri biroul de statistică de la Paris. Economiştii consultaţi de Bloomberg anticipau o scădere economică de 0,1% în primele trei luni.

Intrarea în recesiune pune presiune pe preşedintele Francois Hollande pentru adoptarea de măsuri care să susţină creşterea economică. Hollande, care sărbătoreşte miercuri primul an la conducerea Franţei, are probleme în a reduce numărul record al şomerilor, de 3,22 milioane de persoane. Popularitatea preşedintelui a atins un minim record din cauza problemelor economice.

În contextul aşteptărilor ca zona euro să înregistreze contracţie pentru al doilea an consecutiv în 2013, Hollande încearcă să obţină o încetinire a ritmului de reducere a deficitului bugetar în statele membre ale uniunii monetare.

Economia germană a reuşit să scape de recesiune în primul trimestru, după ce a înregistrat un avans minim, de 0,1%, situat sub aşteptările analiştilor.

PIB a crescut cu 0,1% faţă de trimestrul al patrulea, când a consemnat un declin de 0,7%, procentaj revizuit, potrivit biroului federal de statistică de la Berlin. Economiştii anaticipau un avans de 0,3%.

Recuperarerea Germaniei s-ar putea să fi fost afectată de iarna foarte lungă, care a limitat activitatea din construcţii şi încrederea consumatorilor, potrivit Bundesbank. Evoluţia sub aşteptări a PIB evidenţiază, însă, riscurile economice, generate de recesiunea zonei euro.

„Scăderea investiţiilor, exporturilor şi importurilor semnalează cerere internă slabă. Iarna foarte rece a avut un rol şi va exista o revenire în al doilea trimestru, dar cu o încredere mai slabă, oamenii ar putea fi nevoiţă să se gândească cât de realiste sunt prognozele pentru întreg anul”, a declarat Holger Sandte, analist la Nordea Markets, din Copenhaga.

PIB al zonei euro a scăzut cu 0,1% în primul trimestru, după o contracţie de 0,6% în ultimele trei luni ale anului trecut, potrivit estimărilor analiştilor consultaţi de Bloomberg.

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...