Salariul mediu net a crescut în iunie cu 49 lei, la 3.541 lei

Câştigul salarial mediu nominal net s-a ridicat, în luna iunie, la 3.541 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 49 lei (+1,4%), iar comparativ cu luna iunie a anului precedent, a crescut cu 7,4%, arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - mie, 11 aug. 2021, 09:59
Salariul mediu net a crescut în iunie cu 49 lei, la 3.541 lei

„În luna iunie 2021, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.779 lei, cu 84 lei (+1,5%) mai mare decât în luna mai 2021. Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.541 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 49 lei (+1,4%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (8.439 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.926 lei)”, arată datele INS.

Comparativ cu luna iunie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,4%.

Indicele câştigului salarial real a fost 103,3% pentru luna iunie 2021 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Indicele câştigului salarial real a fost 101,1% pentru luna iunie 2021 faţă de luna precedentă.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 229,2%, cu 2,6 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna mai 2021.

„În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an”, menţionează INS.

În luna iunie 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite ori de fidelitate), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), reluării activităţii anumitor agenţi economici, cât şi disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 20,9% în activităţi de editare; între 10,5% şi 15% în telecomunicaţii, transporturi aeriene, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a; între 5% şi 9,5% în fabricarea produselor din tutun, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), fabricarea articolelor de îmbrăcăminte; între 3% şi 5% în fabricarea produselor textile, alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), hoteluri şi restaurante, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), fabricarea băuturilor, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, industria alimentară, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice).

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna mai 2021 au fost determinate de acordarea în luna precedentă de premii ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, în unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 16,1% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv cu 9,6% ȋn extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale; între 1% şi 4% în tranzacţii imobiliare, activităţi de servicii anexe extracţiei, industria metalurgică, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, colectarea şi epurarea apelor uzate.

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+0,5%), respectiv în administraţie publică (+0,1%). În sănătate şi asistenţă socială, câştigul salarial mediu  net a scăzut comparativ cu luna precedentă (-2%).

Te-ar mai putea interesa și
DOBÂNZI. Schimbare pentru toți românii cu economii. Băncile încep să ia fața statului: câștiguri mai mari pentru deponenți. Fidelis și Tezaur rămân în urmă
DOBÂNZI. Schimbare pentru toți românii cu economii. Băncile încep să ia fața statului: câștiguri mai mari pentru ...
După circa doi ani în care randamentele oferite de bănci pentru depozitele constituite de populație au stat mult sub dobânzile plătite de stat în programele Tezaur și Fidelis, mai ales că......
Top constructori autostrăzi: Ozaltin, Pizzarotti – Retter și Makyol au avut cele mai mari progrese în ianuarie
Top constructori autostrăzi: Ozaltin, Pizzarotti – Retter și Makyol au avut cele mai mari progrese în ianuarie
Unii constructori de autostrăzi au înregistrat progrese semnificative pe șantiere și în luna ianuarie, în ciuda temperaturilor ...
Ce se va întâmpla cu magazinele La Cocoș după preluarea de către nemții de la Lidl și Kafland. Planurile fondatorului Iulian Nica
Ce se va întâmpla cu magazinele La Cocoș după preluarea de către nemții de la Lidl și Kafland. Planurile fondatorului ...
Acordul Consiliului Concurenței privind preluarea lanțului de supermarketuri La Cocoș de către grupul Schwarz, proprietarul ...
Guvernul a adoptat pachetul de relansare economică. Care sunt măsurile
Guvernul a adoptat pachetul de relansare economică. Care sunt măsurile
Guvernul României a aprobat astăzi, la propunerea Ministerului Finanțelor, Ordonanța de Urgență care instituie un set ...