Pisc (BNS): Numărul disponibilizărilor în perioada 2013-2018 va depăşi cu mult 10.500 de persoane

Numărul disponibilizărilor colective care vor fi efectuate în ţară în perioada 2013-2018 va depăşi cu mult 10.500 de persoane, estimările senatorilor din Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială fiind neconforme cu realitatea, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Ion Pisc, prim-vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS).
Economica.net - mie, 15 mai 2013, 10:13
Pisc (BNS): Numărul disponibilizărilor în perioada 2013-2018 va depăşi cu mult 10.500 de persoane

„Numai la Complexul Energetic Oltenia vor fi disponibilizate 3.000 de persoane până în anul 2018, cifră la care se adaugă şi o parte din personalul care lucrează în prezent în unităţile din subordinea consiliilor locale şi judeţene şi care îşi va pierde serviciul în anii care urmează. De asemenea, şi Poşta Română va disponibiliza în anii următori câteva mii de salariaţi. Ca atare, cifra avansată de Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială din Senat nu corespunde realităţilor din teritoriu, urmând să fie mult mai mare decât 10.500 de persoane”, a afirmat Ion Pisc.

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială din Senat a analizat marţi proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare, care stabileşte principalele măsuri de protecţie socială de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concediere colective. Conform estimărilor, circa 10.500 de persoane vor fi disponibilizate în perioada 2013-2018, acestea urmând să beneficieze de măsuri de protecţie socială.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile de securitate şi de apărare
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile ...
Războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă în continuare împotriva Ucrainei, împreună cu atacurile hibride continue împotriva democraţiei noastre occidentale, reprezintă o ameninţare......
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ...
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
În timp ce în Tulcea s-au mobilizat peste 100 de medici veterinari care monitorizează patru focare, Organizația Mondială ...
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare ...