Skanska România are un nou director

Un polonez a preluat conducerea Skanska România, după plecarea lui Andreas Lindelöf. 
Andrada Ghira - mie, 15 mai 2013, 10:32
Skanska România are un nou director

Marcin Łapiński, care a fost numit vice-preşedinte comercial în cadrul Skanska România în luna ianuarie a acestui an, a preluat conducerea companiei de la Andreas Lindelöf.  

Marcin s-a alăturat echipei Skanska în 2006. A deţinut poziţii de conducere în cadrul departamentului de închirieri și ulterior a coordonat operaţiunile regionale din Polonia. Este membru acreditat al Institutului de Investiţii Comerciale şi a absolvit Academia de Studii Economice din Varşovia.

Andreas Lindelöf, fostul preşedinte al Skanska România, a fost numit in funcţia de director de dezvoltare al operaţiunilor Skanska din Marea Britanie, unde se va ocupa de achiziționare de terenuri, dezvoltare, marketing și vânzări.

De asemenea, Richard Burleigh preia poziţia de Preşedinte al Skanska Construcţii România. Richard face parte din echipa Skanska din 1998. Printre funcţiile deţinute se numară cea de director de proiect şi cea de director al diviziei Generale de Construcţii din Varşovia.

A absolvit Facultatea de Inginerie Civilă şi este membru al ICE (Institution of Civil Engineers). 

Primul proiect Skanska în România

Skanska va investi 46 de milioane de euro în clădirea de birouri Green Court Bucharest din nordul Capitalei. Prima fază a proiectului va cuprinde aproximativ 19.500 mp de spaţii de birouri plus parcarea subterană. În total, proiectul va avea trei clădiri de birouri de clasă A cu o suprafaţă totală închiriabilă de 52.000 de mp.

Amenajarea şantierului pe un teren cumpărat de la Băneasa Investements pentru 10 milioane de euro şi care se află peste drum de cea mai înaltă clădire din România, Skytower, din Floreasca, a început deja, iar lucrările de construcţie vor fi demarate în primele trei luni ale acestui an. Finalizarea primei clădiri este programată pentru trimestul IV din 2014.

Skanska a finanţat şi a dezvoltat 1,9 milioane de metri pătraţi de spaţii comerciale în întreaga lume, are peste 500.000 de mp de spaţii de birouri în dezvoltare, iar în următorii doi ani va începe construcţia a încă 200.000 de mp.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia a anunţat duminică faptul că pregăteşte "atacuri masive" împotriva "instalaţiilor din sectorul energetic" din Ucraina, pe fondul unei escaladări accentuate a loviturilor din ultimele......
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina. Două aeronave F-16 monitorizează o dronă
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina. Două aeronave F-16 monitorizează o dronă
Populaţia care locuieşte în zona de nord a judeţului Tulcea a primit, duminică, în jurul orei 10:55, un nou mesaj RO-ALERT ...
Vreme călduroasă, cu maxime de 33 de grade în București, duminică și luni. Cod galben de caniculă în 13 județe
Vreme călduroasă, cu maxime de 33 de grade în București, duminică și luni. Cod galben de caniculă în 13 județe
Vremea se va menţine călduroasă în zona Municipiului Bucureşti, duminică şi luni, cu valori termice maxime ce vor ...
BNS: ANRE ar trebui convocat de urgență de Parlament. Sunt întârzieri în autorizarea unor noi capacităţi de producţie a energiei
BNS: ANRE ar trebui convocat de urgență de Parlament. Sunt întârzieri în autorizarea unor noi capacităţi de producţie ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) solicită Parlamentului să convoace de urgenţă Autorităţii Naţionale de Reglementare ...