Produsele de pe platforma online de cumpărături AliExpress vor putea fi promovate de români. 2Performant lansează brandul în platforma sa de marketing afiliat

Platforma online de cumpărături AliExpress devine mai accesibilă românilor. Compania antreprenorială de tehnologie 2Performant, liderul pieței de marketing afiliat din România, a lansat AliExpress în platforma sa de marketing afiliat.
Alina Stanciu - mar, 17 aug. 2021, 10:47
Produsele de pe platforma online de cumpărături AliExpress vor putea fi promovate de români. 2Performant lansează brandul în platforma sa de marketing afiliat

AliExpress, parte din gigantul chinez Alibaba Group cu peste 1 miliard de consumatori și vânzări de peste 1,2 trilioane de dolari în ultimul an fiscal, va face parte din brandurile de pe platforma de marketing afiliat și influencer marketing a 2Performant,  liderul pieței de marketing afiliat din România, potrivit unui anunț al companiei. Aceasta în contextul în care compania de tehnologie a încheiat un parteneriat cu rețeaua internațională de afiliere Admitad ceea ce îi va permite să lanseze în platforma 2Performant.com și alte branduri celebre.

Admitad este o rețea de afiliere prezentă pe piețele din Europa, Asia și America de Sud și vânzări de peste 5 miliarde de dolari anul trecut, prin care are acces la toate cele 2.000 de programe de afiliere ale acesteia, la nivel global. AliExpress este primul program lansat de 2Performant prin acest parteneriat cu Admitad.

Consecințe pe piața marketingului afiliat din România

Programul de afiliere AliExpress din 2Performant.com va facilita practic accesul afiliaților români prezenți în rețea la orice piață din lume. Fiind unul dintre cele mai mari marketplace-uri online din lume, AliExpress va oferi afiliaților accesul la un program global, pe 200 de piețe din întreaga lume, cu plata la aprobare a comisioanelor.

Pentru consumatorul final din România, lansarea ar putea ușura accesul la informații despre produsele vândute pe AliExpress, sau chiar accesul la eventuale oferte.

Compania informează că urmează să lanseze în platforma sa și alte programe ale unor branduri mari din ecommerce-ul global, atât prin parteneriatul cu Admitad, cât și prin viitoare parteneriate cu alte rețele de afiliere, ca parte din strategia sa de extindere pe piețele internaționale. Odată cu aceste lansări, 2Performant va începe recrutarea de afiliați din alte piețe europene, ca bază a extinderii internaționale a companiei.

„2Performant face un pas important în expansiunea sa pe alte piețe prin listarea AliExpress, un nume important în comerțul online global, cunoscut și în România în rândul publicului larg. Extinderea și creșterea 2Performant se realizează prin tehnologie, mai exact prin integrări tehnice, prin care aducem branduri mari din e-commerce-ul internațional în platforma noastră de marketing afiliat. Am căutat un partener care să ne ofere condiții bune de business și prin care să lansăm branduri mari în rețea, a fost un proces de durată, dar acum lansăm AliExpress prin integrarea cu Admitad, care în timp va genera rezultate bune pentru companie. Este unul dintre proiectele-cheie din business-ul 2Performant de anul acesta, prima lansare dintr-o serie pe care o avem în plan în cadrul parteneriatelor cu rețele de afiliere. Prin investițiile din majorarea de capital pe care am realizat-o pe Bursa de Valori București vom putea continua și accelera procesul prin care aducem branduri mari în 2Performant.com”, a declarat Dorin Boerescu, CEO și Președinte al Consiliului de Administrație 2Performant.

Compania listată pe piața AeRO a BVB (simbol bursier 2P) a realizat o majorare de capital social cu aport în numerar pe Bursa de Valori București. În cadrul operațiunii, 2Performant a atras investiții în valoare de peste 5,3 milioane de lei, prin care va accelera proiectele de creștere și consolidare deja demarate.

AliExpress a fost lansat în 2010 și este parte din gigantul Alibaba Group, companie multinațională de tehnologie specializată în comerț electronic, retail, internet și tehnologie. În campania de Single’s Day din 2020, cel mai mare eveniment global de shopping care durează 11 zile, Alibaba Group a intermediat vânzări în valoare de 74,1 miliarde de dolari. Prin comparație, valoarea estimată a pieței de e-commerce din România în 2020 este de 5,6 miliarde de euro. Admitad, partenerul internațional prin care 2Performant lansează programul de afiliere AliExpress, este o rețea de afiliere prezentă pe piețele din Europa, Asia și America de Sud, cu 2.000 de programe de afiliere și peste 800.000 de afiliați. În 2020, Admitad a intermediat vânzări în valoare de peste 5 miliarde de dolari.

2Performant este o companie românească de tehnologie ce dezvoltă, operează și monetizează 2Performant.com – platformă integrată de marketing afiliat și influencer marketing.

Cu o activitate de 12 ani, compania este cea care a lansat în România prima rețea de marketing afiliat sub denumirea 2Parale.ro. În 2011 a urmat intrarea în piața din Bulgaria. În 2016 platforma și operațiunile migrează pe 2Performant.com, o nouă soluție tehnică și un mod nou de operare care pun accentul pe self-service și prepay ca soluție de plată. Compania a investit până acum peste 1 milion de euro în tehnologie pentru creșterea performanțelor, eficientizarea proceselor, lansarea unei platforme de influencer marketing, ușurarea și îmbunătățirea experienței de utilizare (UX & UI).

2Performant a reușit în acești ani de activitate să intermedieze prin platforma de marketing afiliat vânzări în valoare de peste 266 de milioane de euro, prin mai mult de 465 de milioane de clickuri, pentru 785 de jucători din eCommerce din România și din regiune, din peste 30 de industrii.

 

Te-ar mai putea interesa și
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste masive
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste ...
Guvernul francez a dat sâmbătă publicităţii o serie de măsuri suplimentare în favoarea agricultorilor, în speranţa că va încheia odată pentru totdeauna criza apărută la începutul......
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la penetrația Prelungirea Ghencea și supralărgirea Bulevardului Ghencea
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la penetrația Prelungirea Ghencea și supralărgirea ...
Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat astăzi că instituția pe care o conduce a atribuit contractul pentru ...
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul rus după ce Moscova a anunţat că a trecut filiala Ariston Thermo Group sub ...
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda recompense pentru medaliile de aur cucerite la Paris
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda ...
Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, s-a distanţat de decizia inedită a Federației Internaționale ...