Enache, HP: Afacerile companiei au scăzut din cauza „efervescenţei” politice

Subsidiara din România a companiei americane Hewlett-Packard, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa IT, a avut anul trecut afaceri în scădere, din cauza "efervescenţei" politice, care a afectat sectorul IT&C şi economia în ansamblu, a declarat directorul general al HP România, Radu Enache.
Economica.net - J, 16 mai 2013, 10:25
Enache, HP: Afacerile companiei au scăzut din cauza

„Faţă de 2011, afacerile companiei au scăzut ca volum din cauza efervescenţei politice, care a marcat negativ atât piaţa IT&C căt şi economia în ansamblul ei, fapt evidenţiat de evoluţia indicatorilor macroeconomici”, a declarat Enache, prezent la deschiderea unui centru educaţional şi de cercetare în Universitatea Politehnica din Bucureşti.

Anul trecut a fost marcat, printre altele, de schimbarea guvernului şi de o criză politică urmată de suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu şi referendumul pentru demiterea acestuia.

Enache a adăugat că, pentru acest an, se aşteaptă ca afacerile HP România să revină „pe plus”, pe fondul implicării companiei în proiecte mari din zona IT, care să contribuie la dezvoltarea infrastructurii IT&C a României.

„Ştim că nu sunt bani, situaţie care poate fi compensată prin atragerea de fonduri europene şi punerea în practică a unor parteneriate de tip public-privat în zona IT&C, unde HP România să contribuie financiar”, a spus şeful companiei.

El a afirmat că HP Romania este unul dintre cei mai mari angajatori locali din zona IT&C.

„Vrem să angajăm în continuare. Avem circa 3.600 de angajaţi şi ne propunem să ajungem la 3.800 la finele anului”, a spus Enache.

Hewlett-Packard România a deschis un centru educaţional şi de cercetare în Universitatea Politehnica din Bucureşti, în urma unei investiţii de 75.000 de dolari.

Prin deschiederea acestui centru, HP vrea contribuie la dezvoltarea capacităţii Universităţii Politehnica de a pregăti specialişti IT cu înaltă calificare, dar şi la îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe al studenţilor, prin intermediul unor programe educaţionale bazate pe tehnologia şi soluţiile HP.

Centrul HP din Politehnica este primul de acest tip din România care va implementa programul de certificare HP ATA (Accredited Technical Associate).

În 2011, Hewlett Packard România SRL a avut afaceri de 294,5 milioane lei şi un profit net de 37,7 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu majorări de 39,46%, 37,61% şi, respectiv,......
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.