Maraton de streaming de jocuri video independente din România și Europa de Est

Dev.Play, conferința dezvoltatorilor de jocuri video din regiune, aduce în premieră un concept nou pentru ediția din 2021: un maraton de streaming de jocuri video independente dezvoltate în România și Europa de Est. Pentru includerea în festival, pot aplica studiouri indie din România și Europa de Est, fiind eligibile doar jocurile nepublicate sau jocurile lansate după octombrie 2020.
Lidia Neagu - J, 19 aug. 2021, 12:00
Maraton de streaming de jocuri video independente din România și Europa de Est

Dev. Play va avea loc online, în perioada 25-26 octombrie 2021 și este dedicată dezvoltatorilor de jocuri, investitorilor, publisherilor și profesioniștilor interesați de industria dezvoltatoare a jocurilor video.

Pe 26 octombrie, Dev.Play organizează un festival de streaming de jocuri video indie: un maraton de 10 ore în cadrul căruia pasionații de jocuri video și dezvoltatorii la început de drum vor putea urmări secvențe și gameplay-uri din 20 de jocuri independente dezvoltate în perioada 2020-2021.

Show-ul va fi prezentat de unii din cei mai cunoscuți creatori de conținut de gaming din România și va putea fi urmărit în întreaga lume live pe canalele de streaming ale acestora și pe platforma Dev.Play. Participarea publicului la festival este gratuită.

Ediția din acest an a Dev.Play este dedicată dezvoltatorilor de jocuri video independente. În prima zi, cea dedicată talk-urilor, mai mulți dezvoltatori de jocuri video indie români și străini vor vorbi despre poveștile lor de succes:  Johannes Roth de la Mimimi Games (dezvoltatorii din spatele cunoscutelor jocuri Desperados și Shadow Tactics) va vorbi despre cum i-au ajutat granturile oferite de statul federal german pentru industria de jocuri video să facă un pas important și să își publice singuri următorul joc.

Liviu Boar (Stuck in Attic) va povesti despre experiența incredibilă pe care o trăiește, studioul său derulând cea mai de succes campanie pe Kickstarter realizată vreodată de un studio de jocuri video românesc. Noul joc al studioului, Near Mage, a fost finanțat în mai puțin de 24 de ore și astăzi are atrași deja aproape 90.000 de dolari, cu două săptămâni până la sfârșitul campaniei.

George Lemnaru de la Green Horse Games vine la Dev.Play să treacă prin povestea studioului său de la fondarea din 2013 cu ajutorul unui angel investor și până în decembrie 2020, când a vândut majoritatea acțiunilor către cunoscutul publisher britanic Miniclip cu o sumă record în industria locală.

Alte nume importante din industria dezvoltatoare de jocuri video locale și internaționale vor urca pe scena virtuală a Dev.Play iar numele lor vor fi anunțate în săptămânile care urmează.

„Și în acest an, Dev.Play continuă să găsească noi modalități prin care să-și întărească poziția de promotor al jocurilor video românești și din regiune în întreaga lume. Prin maratonul de streaming de jocuri video vom oferi posibilitatea studiourilor locale sa ajungă cu jocurile lor la publicul din România, având în vedere că vom avea lângă noi cei mai cunoscuți streameri de gaming din țară. Vom promova de asemenea jocurile din regiune si pe platforma Steam, ca si anul trecut, la nivel global. Este cât se poate de important ca proiectele studiourilor independente să fie susținute, doar așa ele pot deveni competitive pe piața globală”, a declarat Cătălin Butnariu, fondatorul Dev.Play și președintele RGDA.

La fel ca si anul trecut, Dev.Play oferă o mare vizibilitate pentru jocurile românești și est-europene pe platforma Steam. În săptămâna evenimentului, mai multe jocuri video dezvoltate în România și în țările vecine vor fi promovate pe prima pagină a platformei Steam milioanelor de utilizatori din întreaga lume. Acestea vor fi jocuri care sunt deja populare pe Steam și vor fi disponibile cu reduceri considerabile în această perioadă sau jocuri care urmează să fie lansate. Jocurile românești și est europene vor beneficia de reduceri de până la 80%.

Dev.Play va continua să includă elemente deja tradiționale, precum business matchmaking, o expoziție virtuală, oportunități de pitching pentru dezvoltatorii de jocuri video și multe altele.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...