Putin l-ar putea înlocui pe Dmitri Medvedev cu Aleksei Kudrin

Preşedintele Vladimir Putin l-ar putea înlocui din funcţie pe premierul Dmitri Medvedev cu fostul ministru de Finanţe Aleksei Kudrin, potrivit unei surse din cadrul structurilor de putere, relatează Nezavisimaia Gazeta în ediţia electronică de joi.
Economica.net - J, 16 mai 2013, 12:18
Putin l-ar putea înlocui pe Dmitri Medvedev cu Aleksei Kudrin

Potrivit sursei citate, preşedintele rus Vladimir Putin a dat un acord de principiu şi l-ar putea nominaliza în postul de premier pe Aleksei Kudrin până la sfârşitul anului. Însă disputele privind acest subiect continuă în cadrul structurilor de putere, unde Kudrin are numeroşi opozanţi, mai ales din domeniul bancar.

O eventuală nominalizare nu va fi făcută imediat, deoarece Vladimir Putin nu îl va demite pe Dmitri Medvedev înainte ca acesta să pună în aplicare decizii pe care i le-a trasat până în 2014, a menţionat sursa. Astfel, se pare că actualului premier rus i se mai oferă o şansă să remedieze situaţia prin aplicarea unor decrete prezidenţiale în mai, cu termene stricte şi un control extrem de riguros. În cazul în care preşedintele rus nu va fi mulţumit de rezultatele obţinute de Guvernul Medvedev, el va avea un argument solid să decidă o remaniere guvernamentală.

În opinia directorului Institutului de Dezvoltare Contemporană Igor Iurghens, o „schimbare la faţă” a Executivului pare logică.

În timpul sesiunii recente anuale de întrebări-răspunsuri în direct cu populaţia rusă, Vladimir Putin l-a numit pe Kudrin, de două ori, „cel mai bun ministru de Finanţe din lume”, conform publicaţiei, preşedintele referindu-se la cele două mandate ale sale la conducerea acestui minister.

Aleksei Kudrin declara, în septembrie 2011, că va refuza să facă parte dintr-un nou Guvern dacă Dmitri Medvedev, şef al statului pe atunci, va deveni premier sub preşedinţia lui Vladimir Putin, în 2012. El a demisionat ulterior din funcţia de ministru de Finanţe, după ce Medvedev l-a somat să-şi prezinte demisia sau să-şi confirme loialitatea.

Te-ar mai putea interesa și
Victorie totală anunțată de grupul de mediu Mining Watch în cazul proiectului aurifer de la Certej. Compania renunță la planul de urbanism, inclusiv la avizul de mediu
Victorie totală anunțată de grupul de mediu Mining Watch în cazul proiectului aurifer de la Certej. Compania renunță ...
Compania minieră Varvara Development Group Ltd. a notificat instanța care judecă anularea avizului de mediu (emis în condiții suspecte, potrivit afirmațiilor ONG-ului Mining Watch, la finele......
Profiturile ASML cresc din nou. Boom-ul AI pare departe de a se fi încheiat
Profiturile ASML cresc din nou. Boom-ul AI pare departe de a se fi încheiat
Cea mai valoroasă companie europeană, ASML, și-a publicat cele mai recente rezultate financiare într-un moment critic ...
Marea Britanie – Revenire pe creştere, dar cu un avans slab al PIB
Marea Britanie – Revenire pe creştere, dar cu un avans slab al PIB
Economia britanică a revenit pe creştere în mai, dar avansul a fost slab, în urma efectelor războiului şi a crizei ...
Promoție la Revolut: dobândă majorată la 5,5% la economii pentru clienții noi
Promoție la Revolut: dobândă majorată la 5,5% la economii pentru clienții noi
Revolut Bank a anunțat o nouă ofertă promoțională pentru economii, introducând o rată a dobânzii de 5,5% p.a., pentru ...