Mecanicii de tren de la Deutsche Bahn vor organiza noi greve în această lună

Pasagerii căilor ferate germane se vor confrunta în perioada 23-25 august cu o nouă serie de greve ale mecanicilor de locomotivă, transmite DPA, citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 20 aug. 2021, 20:36
Mecanicii de tren de la Deutsche Bahn vor organiza noi greve în această lună

Vineri, Sindicatul mecanicilor de locomotivă (GDL) a făcut apel la o nouă mişcare de protest, în cadrul conflictului cu Deutsche Bahn, operatorul feroviar de stat din Germania, legat de majorarea salariilor.

„Ei protestează pentru a obţine salarii mai bune şi protejarea pensiilor lor. Membrii sindicatului simt multă furie faţă de conducerea Deutsche Bahn”, a afirmat liderul GDL, Claus Weselsky.

Greva mecanicilor de locomotivă de la Deutsche Bahn din perioada 16-18 august a paralizat mii de trenuri şi a afectat cea mai mare economie a Europei. O nouă mişcare de protest a mecanicilor de la trenurile de marfă ar urma să înceapă sâmbătă după amiază.

Sindicatul solicită pentru acest an o majorare salarială de 3,2%, în linie cu creşterile din sectorul public, şi un bonus de 600 de euro, legat de pandemie. Conducerea Deutsche Bahn a oferit GDL o majorare de 3,2% dar aceasta va intra în vigoare mai târziu decât ceruse sindicatul. Cele două părţi nu au ajuns la un acord privind durata acordului colectiv de muncă.

Pe de altă parte, rivalitatea dintre GDL, care numără aproximativ 37.000 membri de sindicat, şi sindicatul mai mare EVG, care îi reprezintă pe majoritatea lucrătorilor din domeniul căilor ferate şi al transporturilor, şi care a ajuns deja la un acord cu conducerea Deutsche Bahn, încă de anul trecut, ar putea complica negocierile pentru GDL, a apreciat preşedintele EVG, Klaus-Dieter Hommel.

„Este vorba de existenţa GDL”, a spus Klaus-Dieter Hommel pentru postul public de radio din Germania, adăugând însă că va renegocia acordul cu Deutsche Bahn dacă sindicatul GDL va primi o ofertă mai bună.

Ultimul mare conflict social la Deutsche Bahn s-a derulat între 2014 şi 2015. Atunci, timp de aproape nouă luni, sindicatul GDL a organizat nouă greve de amploare, care s-au întins fiecare pe parcursul mai multor zile, pentru a cere o modificare a regulilor de reprezentare. La finele lunii mai 2015, o grevă de şase zile a devenit cea mai lungă din istoria Deutsche Bahn.

Te-ar mai putea interesa și
Cum sunt păcăliți românii să plătească sume importante. Premieră în topul fraudelor: Apelurile telefonice sunt în vârf. Cum te ferești
Cum sunt păcăliți românii să plătească sume importante. Premieră în topul fraudelor: Apelurile telefonice sunt în ...
Pentru prima dată, înșelătoriile telefonice se află pe primul loc în topul fraudelor. Din totalul incidentelor raportate de DNSC în prima jumătate a anului, 42% au fost fraude prin telefon......
La fiecare cinci tranzacții cu acțiuni, una se face acum prin ETF-uri la BVB
La fiecare cinci tranzacții cu acțiuni, una se face acum prin ETF-uri la BVB
La fiecare cinci tranzacții cu acțiuni de pe piața principală a Bursei de Valori București (BVB), investitorii mai fac ...
Un nou şoc în România – Scumpirea petrolului ar putea declanşa un nou val inflaţionist (eToro)
Un nou şoc în România – Scumpirea petrolului ar putea declanşa un nou val inflaţionist (eToro)
Reizbucnirea conflictului cu Iranul şi creşterea preţurilor petrolului riscă să alimenteze un nou val inflaţionist, ...
Românii sunt conchistadori în Spania. Suntem a doua cea mai importantă categorie de contribuabili străini la sistemul de asigurări sociale din Spania
Românii sunt conchistadori în Spania. Suntem a doua cea mai importantă categorie de contribuabili străini la sistemul ...
Numărul lucrătorilor străini înregistraţi în sistemul de asigurări sociale din Spania a atins un nou record în luna ...