Disponibilizări Oltchim: 929 de angajaţi vor fi concediaţi începând cu luna iunie

Consiliul de administratori judiciari ai Oltchim a decis încetarea contractelor individuale de muncă a unui număr de 929 de salariaţi ai societăţii, începând din 14 iunie 2013, potrivit unui comunicat al companiei remis vineri Bursei de Valori Bucureşti.
Economica.net - vin, 17 mai 2013, 06:52
Disponibilizări Oltchim: 929 de angajaţi vor fi concediaţi începând cu luna iunie

Potrivit sursei citate, motivele concedierii sunt intrarea combinatului în insolvenţă, activitatea redusă a societăţii şi necesitatea reducerii costurilor pentru susţinerea unui plan de reorganizare.

‘Atenuarea impactului social al acestei măsuri se realizează prin dispoziţiile legale în vigoare şi prevederile Contractului Colectiv de Muncă. Măsurile de protecţie socială pentru salariaţii disponibilizaţi se referă, în principal, la indemnizaţia de şomaj, venitul lunar de completare şi nivelul salariilor compensatorii acordate conform CCM.

Consiliul de administratori judiciari ai Oltchim este format din companiile Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL.

În urmă cu o săptămână, administratorul judiciar al Oltchim, Gheorghe Piperea, anunţa că vor fi disponibilizaţi 900 de salariaţi, 600 de la Vâlcea şi 300 de la Piteşti, dintr-o listă de 1.050 de persoane. Aceste persoane disponibilizate, mai spunea Piperea, vor primi drepturile băneşti conferite prin Ordonanţa 36.

Pierderile combinatului din Râmnicu Vâlcea s-au ridicat la 85,92 milioane lei, în primul trimestru din anul 2013, în creştere cu 3,7% comparativ cu cele raportate în aceeaşi perioadă a anului 2012, potrivit rezultatelor financiare transmise recent de companie Bursei de Valori Bucureşti.

Datoriile totale ale societăţii s-au cifrat la 3,518 miliarde lei, din care 3,39 miliarde trebuie achitate într-o perioadă mai mică de un an. Datoriile totale către furnizorii interni se ridică la 1,234 miliarde lei, iar către cei externi la 178,5 milioane lei. Datoriile faţă de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului însumează 1,184 miliarde lei.

Cifra de afaceri netă s-a ridicat la 82,77 milioane lei, fiind de trei ori mai mică faţă de cea din primul trimestrul din 2012, de 254,485 milioane lei. Societatea a vândut în primul trimestru din 2013 produsele chimice atât pe piaţa locală, aproximativ 46% din cifra de afaceri, faţă de 30% în primul trimestru din 2012, cât şi pe piaţa internaţională, aproximativ 54% din cifra de afaceri.

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea se află în procedură de insolvenţă din ianuarie 2013 şi este propus pentru a fi privatizat până în luna iunie.

Te-ar mai putea interesa și
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC, între km 2+950 și km 3+150....
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi ...
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...