Grecia va renunţa la testarea gratuită anti-COVID-19 a persoanelor nevaccinate

Grecia a anunţat că va renunţa la testarea gratuită împotriva maladiei COVID-19 a persoanelor nevaccinate, cu scopul de a creşte astfel ratele de inoculare şi de a preveni orice creştere a numărului de infectări cauzate de varianta Delta a noului coronavirus, informează Reuters.
AGERPRES - mar, 24 aug. 2021, 15:33
Grecia va renunţa la testarea gratuită anti-COVID-19 a persoanelor nevaccinate

Grecia a înregistrat un total de 13.422 de decese asociate maladiei COVID-19 de la raportarea primului caz de infectare cu SARS-CoV-2 pe teritoriul său, în februarie 2020.

Noile măsuri, care vor intra în vigoare pe 13 septembrie, nu îi forţează pe rezidenţii eleni să se vaccineze, dar vor pune capăt testării gratuite a populaţiei şi le vor obliga pe persoanele nevaccinate să se testeze o dată sau de două ori pe săptămână, în funcţie de profesiile lor.

Costul testelor rapide, stabilit la 10 euro, reprezintă o sumă destul de mare pentru mulţi dintre locuitorii acestei ţări, grav afectată de criza financiară şi în care salariul mediu este de 1.161 de euro pe lună.

Autorităţile de la Atena au anunţat că 6 milioane de persoane din totalul de 9 milioane de locuitori ai Greciei au primit deja cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19, însă ar fi nevoie de încă 1 milion de persoane vaccinate pentru ca populaţia elenă să dezvolte o imunitate de grup.

„În contrast cu toamna de anul trecut, în această toamnă oricine poate să se vaccineze”, a declarat ministrul grec al Sănătăţii, Vassilis Kikilias. „Vrem să trăim sau să jucăm ruleta rusească cu noul coronavirus?”, a adăugat el.

Testarea gratuită va continua pentru persoanele vaccinate, a mai spus ministrul Kikilias.

„Aceste măsuri nu sunt punitive. Ele reprezintă datoria noastră faţă de toţi aceia care au trăit cu mare grijă cele 18 luni de pandemie, faţă de cei care şi-au pierdut magazinele, locurile de muncă, care au trebuit să lucreze de acasă pentru a se proteja”, a precizat ministrul elen.

Aproximativ 53% din populaţia Greciei a fost vaccinată cu schemă completă împotriva COVID-19. Autorităţile centrale speră să crească acest procent la 70% până la sfârşitul acestei toamne.

Te-ar mai putea interesa și
Vicepremierul Oana Gheorghiu: Analiza privind restructurarea companiilor de stat și listarea lor la bursă a ajuns pe masa Guvernului
Vicepremierul Oana Gheorghiu: Analiza privind restructurarea companiilor de stat și listarea lor la bursă a ajuns pe masa ...
Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat marţi că a realizat o analiză privind restructurarea companiilor şi eventuala listare la bursă, iar documentul a fost transmis Guvernului României pentru......
Banca Transilvania va distribui dividende în valoare totală de 1,4 miliarde de lei
Banca Transilvania va distribui dividende în valoare totală de 1,4 miliarde de lei
Banca Transilvania va distribui dividende în valoare de 1,4 miliarde de lei, reprezentând aproximativ 34% din profitul ...
Guvernatorul Băncii Centrale a Rusiei, Elvira Nabiullina, cere autorităților să prezinte date corecte privind economia, indiferent de situația acestora
Guvernatorul Băncii Centrale a Rusiei, Elvira Nabiullina, cere autorităților să prezinte date corecte privind economia, ...
Guvernatorul Băncii Centrale a Rusiei, Elvira Nabiullina, a cerut marţi corectitudine în prezentarea datelor economice, ...
Pesimism printre proprietarii de hoteluri de pe litoral. Așteaptă 40-45.000 de turişti pentru vacanța de 1 Mai, în scădere puternică față de anul trecut
Pesimism printre proprietarii de hoteluri de pe litoral. Așteaptă 40-45.000 de turişti pentru vacanța de 1 Mai, în scădere ...
Patronatele din turism estimează pentru acest weekend aproximativ 40-45.000 de turişti pe litoralul românesc, în scădere ...