Aproximativ 55% dintre consumatorii europeni intenţionează să cumpere vehicule electrice în următorii doi ani

Interesul pentru vehicule electrice este în creştere în Europa, 55% dintre consumatori şi 100% dintre managerii de flote declarându-şi intenţia de a cumpăra un astfel de vehicul în următorii doi ani, potrivit sondajului e-Readiness Report 2021, realizat de departamentul de strategie globală din reţeaua PwC.
AGERPRES - J, 26 aug. 2021, 11:30
Aproximativ 55% dintre consumatorii europeni intenţionează să cumpere vehicule electrice în următorii doi ani

„Vânzările de vehicule electrice ar putea atinge 23% (1,7 milioane unităţi) din totalul vânzărilor de maşini noi până în 2024, pe cele mai importante şase pieţe din Europa (Franţa, Germania, Italia, Norvegia, Spania şi Elveţia), evoluţie impulsionată de maşinile cu baterii”, susţin autorii sondajului.

Potrivit sursei citate, segmentul de flotă (B2B) va rămâne cel mai atractiv, cu o cotă estimată la aproximativ 55% din totalul pieţei de maşini electrice, cele mai importante trei criterii avute în vedere pentru aceste achiziţii fiind: imaginea companiei, stimulentele fiscale şi reducerea amprentei de carbon. În următorii doi ani, companiile mari vor deţine cele mai mari flote de maşini electrice, în timp ce firmele medii vor înregistra cea mai mare creştere.

„În ultimii ani consumatorii din Europa au început să devină din ce în ce mai preocupaţi de protejarea mediului ceea ce a dus şi la creşterea interesului pentru maşinile nepoluante. Astfel, piaţa auto are şanse să se redreseze, după criza sanitară, şi printr-o orientare mai mare către vehiculele electrice, mai ales că multe state susţin achiziţia de maşini electrice şi hibride prin stimulente financiare care ajung să reprezinte până la o treime din preţul de vânzare cu amănuntul al acestora pe unele pieţe”, spune Daniel Anghel, Partener, Lider pentru industria auto, PwC România.

În România, autorităţile vor să sprijine cumpărarea autovehiculelor nepoluante prin programul Rabla Plus, oferind un ecotichet de 45.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric şi de 20.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid.

Potrivit sondajului, principalii factori menţionaţi de respondenţi pentru alegerea unei maşini electrice sunt economia de combustibil, impactul asupra mediului şi posibilitatea de a încărca maşina acasă. Iar printre argumentele contra se numără timpul de încărcare şi lipsa infrastructurii publice de încărcare.

Raportul mai arată că se conturează totodată o piaţă a maşinilor electrice second hand. Astfel, vehiculele electrice uzate sunt căutate în principal de către clienţi mai tineri şi cu venituri mai mici. Două treimi (67%) dintre consumatorii europeni care vor să-şi cumpere un vehicul electric (BEV – cu baterii şi PHEV – hibrid plug-in) în următorii trei ani iau în considerare o achiziţie second hand, arată raportul. În prezent, doar 15% dintre proprietarii de vehicule electrice le-au cumpărat la mâna a doua.

PwC are o reţea de firme prezentă în 155 de ţări cu mai mult de 284.000 de profesionişti ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.

Te-ar mai putea interesa și
Creșterea economică a SUA în trimestrul I din 2026 a fost revizuită în jos până la 1,6%, de la 2% cât fusese calculată în aprilie
Creșterea economică a SUA în trimestrul I din 2026 a fost revizuită în jos până la 1,6%, de la 2% cât fusese calculată ...
Creşterea economiei SUA în primul trimestru din 2026 nu a fost atât de solidă cum s-a crezut iniţial, iar avântul este pe cale să încetinească în acest trimestru, după ce războiul din......
Rata șomajului în București a ajuns la 0,43% în luna aprilie, anunță AMOFM
Rata șomajului în București a ajuns la 0,43% în luna aprilie, anunță AMOFM
Rata şomajului înregistrată în aprilie la nivelul Municipiului Bucureşti a ajuns la 0,43%, în scădere cu 2,27% faţă ...
Sony lansează o nouă serie de televizoare Bravia cu cel mai mare volum de culoare din istoria companiei
Sony lansează o nouă serie de televizoare Bravia cu cel mai mare volum de culoare din istoria companiei
Sony lansează în România două televizoare Bravia True RGB, respectiv noul model flagship Bravia 9 II și Bravia 7 II, ...
IT Genetics achiziționează compania specializată în soluții de cântărire Scale Expert
IT Genetics achiziționează compania specializată în soluții de cântărire Scale Expert
IT Genetics S.A. (BVB: ITG), companie românească de tehnologie specializată în soluții de automatizare digitală și ...