Coronavirus: O treime dintre americani au contractat virusul în 2020 – estimări Universitatea Columbia

Aproape o treime dintre americani ar fi contractat noul coronavirus în 2020, potrivit unor estimări realizate de cercetători de la Universitatea Columbia din Statele Unite, informează DPA.
AGERPRES - vin, 27 aug. 2021, 11:44
Coronavirus: O treime dintre americani au contractat virusul în 2020 - estimări Universitatea Columbia

Publicat în revista ştiinţifică Nature, acest studiu, realizat de Mailman School of Public Health din cadrul Universităţii Columbia, membră în Ivy League, sugerează că 103 milioane de persoane din Statele Unite, echivalentul a 31% din populaţia americană, a contractat virusul anul trecut.

”Cea mai mare parte a infectărilor nu a fost contabilizată în numărul cazurilor confirmate”, a spus Jeffrey Shaman, profesor de ştiinţe ale sănătăţii mediului la Universitatea Columbia.

Statisticile oficiale au reprezentat doar 10% din numărul total estimat al infecţiilor la debutul pandemiei, în martie, când mijloacele de testare nu erau disponibile pe scară largă, dar au crescut la 25% până în decembrie, potrivit autorilor studiului.

”Persoanele cu forme uşoare sau asimptomatice, care puteau totuşi transmite virusul, aveau o probabilitate mai mică de a fi testate”, au spus aceştia.

Metodele de testare şi de tratament s-au îmbunătăţit de-a lungul timpului, ceea ce înseamnă că ”procentul persoanelor infectate care au decedat din cauza COVID-19 a scăzut de la 0,8% în tipul valului din primăvară la 0,3% până la sfârşitul anului”, când 25% din rata reală a infectărilor era reflectată în statisticile oficiale.

Subevaluarea numărului infectărilor ar însemna că virusul este mai puţin letal decât sugerează statisticile oficiale, extinzând rata deceselor în urma infectării cu mult sub rata oficială a mortalităţii în cazurile raportate.

Rata cumulativă a mortalităţii la cazurile raportate în Statele Unite a fost 1,6% pe 25 august, potrivit cifrelor oficiale compilate de portalul online Our World in Data, administrat de Universitatea Oxford.

Academia Naţională de Ştiinţe din Statele Unite a publicat luna trecută cifre estimative puse la dispoziţie de Universitatea din Washington, care sugerau că aproximativ o cincime dintre americani au contractat virusul până în martie 2021.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...