China ar putea interzice listarea peste hotare a unor firme din domeniul tehnologiei – Reuters

China intenţionează să propună noi reglementări prin care să interzică companiilor de internet ale căror date prezintă potenţiale riscuri de securitate să se listeze în afara ţării, inclusiv în Statele Unite, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
AGERPRES - vin, 27 aug. 2021, 12:25
China ar putea interzice listarea peste hotare a unor firme din domeniul tehnologiei - Reuters

Interdicţia ar urma să se aplice şi firmelor implicate în aspecte ideologice, susţin sursele.

Luna trecută, autorităţile de la Beijing au anunţat că intenţionează să înăsprească supervizarea tuturor firmelor listate în afara ţării.

Conform reglementărilor anunţate vineri pe surse, Comisia chineză de reglementare a pieţelor financiare (CSRC) va interzice listarea în afara ţării a companiilor care colectează un volum ridicat de date ale utilizatorilor sau care creează conţinut.

Oficialii CSRC nu au răspuns solicitării Reuters de a comenta informaţia.

Vineri, China a emis un proiect de instrucţiuni pentru reglementarea algoritmilor folosiţi de furnizorii de servicii de internet pentru a le face recomandări utilizatorilor, ca parte a eforturilor de a proteja confidenţialitatea şi securitatea datelor consumatorilor.

Furnizorii de internet trebuie să respecte etica afacerilor şi principiile corectitudinii şi nu ar trebui să creeze modele de algoritmi care să îi îndemne pe utilizatori să cheltuiască mari sume de bani sau să cheltuiască bani într-un mod care ar perturba ordinea publică, a transmis într-un comunicat autoritatea de reglementare a internetului din China.

Decizia survine în contextul unei ample campanii a Beijingului de reglementare a internetului. Autorităţile au sancţionat companii din diverse motive, de la monopol şi până la încălcarea confidenţialităţii consumatorilor.

Săptămâna trecută, acţiunilor companiilor chineze din domeniul tehnologiei au înregistrat noi scăderi, iar indicele Bursei din Hong Kong a ajuns la cel mai redus nivel din ultimele aproape zece luni, în urma scăderii încrederea investitorilor.

Unele companii listate la Bursele din China şi Hong Kong au pierdut săptămâna trecută peste 650 miliarde de dolari din capitalizarea bursieră, investitorii fiind îngrijoraţi că şi alte sectoare ar putea fi reglementate suplimentar.

„Nu este doar un motiv de îngrijorare, ci mai multe, iar investitorii îşi reduc expunerea la China. Aproape în fiecare zi vin ştiri negative de la Beijing, ceea ce dă impresia că nu se întrevede un sfârşit”, a apreciat Dave Wang, manager de portfoliu la Nuvest Capital în Singapore.

Autorităţile de reglementare din China au emis marţi un set masiv de reglementări pentru sectorul internetului, interzicând concurenţa neloială şi restricţionând folosirea datelor utilizatorilor, cea mai recentă măsură împotriva puternicelor companii chineze din domeniul tehnologiei.

China şi-a intensificat controlul asupra platformelor de internet, susţinând că există riscul unor abuzuri din cauza poziţiei de pe piaţă, care ar putea afecta concurenţa, informarea consumatorilor şi încălcarea drepturilor acestora.

În ultimele săptămâni, autorităţile de la Beijing au intensificat reglementarea platformelor de comerţ electronic şi a companiilor din domeniul tehnologiei financiare (fintech).

La Bursa de la Hong Kong, acţiunile gigantului chinez din domeniul comerţului electronic Alibaba au scăzut vineri cu 2,6%, ajungând la un nivel redus record şi aproape la jumătate faţă de nivelul ridicat din octombrie. Titlurile companiei din domeniul internetului Tencent au atins la cel mai scăzut nivel din ultimele 14 luni iar serviciul de livrate de mâncare Meituan înregistra cel mai scăzut nivel din ultimul an.

Te-ar mai putea interesa și
Ion Sterian (Transgaz): Companiile româneşti ar trebui să iasă în lume. Au început să apară oportunități. Îmi doresc să mergem în Africa alături de companiile din Turcia
Ion Sterian (Transgaz): Companiile româneşti ar trebui să iasă în lume. Au început să apară oportunități. Îmi ...
Companiile româneşti ar trebui să iasă în lume, pentru că au început să apară multe oportunităţi, ca de exemplu în Africa, unde ar putea lucra împreună cu companiile turceşti, a......
Statele Unite transmit Ucrainei un ajutor militar de 6 miliarde de dolari, incluzând apărare aeriană, muniție și artilerie
Statele Unite transmit Ucrainei un ajutor militar de 6 miliarde de dolari, incluzând apărare aeriană, muniție și artilerie
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin (foto), a anunţat vineri o nouă componentă de asistenţă militară pentru ...
Nouă ieftinire în benzinării, azi. Motorina a ajuns mai ieftină decât benzina
Nouă ieftinire în benzinării, azi. Motorina a ajuns mai ieftină decât benzina
Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a redus azi din nou prețul motorinei vândute în ...
Camera Deputaților vrea o centrală electrică „ultimul răcnet”, în trigenerare, de 6 milioane de euro
Camera Deputaților vrea o centrală electrică „ultimul răcnet”, în trigenerare, de 6 milioane de euro
Camera Deputaților a scos la licitație un contract pentru achiziția și amplasarea unei centrale electrice care să reducă ...