Dacia a anunțat că viitorul său model cu șapte locuri va purta numele Jogger

Astăzi, cu exact o săptămână înaintea premierei mondiale, marca românească parte a grupului Renault a anunțat numele viitorului său model cu șapte locuri: Dacia Jogger.
Robert Stan - lun, 30 aug. 2021, 10:12
Dacia a anunțat că viitorul său model cu șapte locuri va purta numele Jogger

Dacia Jogger va fi numele viitorului model cu șapte locuri al mărcii. Oficialii Dacia au făcut anunțul astăzi, cu exact o săptămână înaintea premierei mondiale care va avea loc în prima zi a expoziției auto de la Munchen.

Oficialii mărcii consideră că „Jogger este un nume simplu, modern, ușor de pronunțat și înțeles în întreaga lume. Este un nume ce evocă dinamism și energie pozitivă. Sufixul «er», pe care îl regăsim deja la modelul Duster, SUV-ul emblematic al mărcii Dacia, aduce un aer de familiaritate, reflectând totodată robustețea unui partener de drum ideal în viața de zi cu zi”.

Informație cunoscută încă de anul trecut și confirmată odată cu prezentarea planului Renaulution, atunci când pe planul de produse a apărut, după vehiculul electric de clasă A Spring, modelele de clasă B Sandero (cu derivatul Sandero Stepway) și Logan și facelift-ul SUV-ului Duster, silueta unui alt model care va ajunge pe piață în 2022.

Ulterior, la începutul lui iunie, zvonurile au fost reconfirmate odată cu anunțul Dacia care menționa că va prezenta la IAA Munchen „un model de familie polivalent cu șapte locuri”.

Până la dezvăluirea oficială a acestei premiere mondiale care va avea loc pe 6 septembrie nu ne rămâne decât să așteptăm detaliile promise de oficialii mărcii pentru data de 3 septembrie, și să rememorăm informațiile „pe surse”.

Conform Dacia, „Jogger este partenerul ideal al familiilor, atât în traseele urbane din viața cotidiană cât și în periplurile mai lungi, prilejuite de ieșirile în natură la sfârșit de săptămână sau în concedii. Cu spiritul pragmatic care o caracterizează, Dacia propune un vehicul care le permite clienților să profite de plăcerile simple ale vieții alături de cei apropiați”.

Așa cum ați aflat deja de la Economica.net, acest model cu șapte locuri va fi un crossover care înlocuiește în gamă atât break-ul Logan MCV cât și monovolumul Lodgy. Deși nu se cunosc prea multe date despre viitorul model, presa fanceză a scris că în afara părții din spate care va semăna cu cea a unui SUV și a gărzii la sol majorate, mașina va respecta întocmai detaliile deja existente pe noile Logan și Sandero.

Cum platforma va fi aceeași CMF-B simplificată utilizată în cazul Logan și Sandero este de așteptat ca și gama de propulsoare să fie preluată de la aceste modele. Cu mici modificări. În primul rând, dat fiind că vorbim despre un model cu dimensiuni relativ mari, acesta nu va avea în dotare motorul SCe 65, considerat mult prea mic și poluant. În schimb modelul Dacia Jogger ar putea fi dotat cu motoarele TCe 90, TCe 130, Blue dCi 150 și Eco-G 100.

O informație aflată încă sub semnul întrebării, dar tot mai des pomenită de presa franceză, este aceea că Dacia Jogger va avea în dotare, sistemul hibrid 1.3 TCe E-Tech. Dacă aceste detaliu se va confirma, Dacia Jogger va deveni primul model al mărcii românești, parte a grupului Renault, cu sistem hibrid de propulsie.

Te-ar mai putea interesa și
România ratează încă o reformă PNRR? Taxarea pe kilometru TollRo riscă să nu fie operațională de la 1 octombrie – șeful CNAIR
România ratează încă o reformă PNRR? Taxarea pe kilometru TollRo riscă să nu fie operațională de la 1 octombrie ...
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis miercuri o replică la anunțul de marți al secretarului de stat USR......
Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare
Moment istoric – Tratatul de liberă circulaţie între Spania şi Gibraltar a intrat în vigoare
Mii de lucrători spanioli şi britanici îşi văd simplificată viaţa începând de miercuri (15 iulie) odată cu intrarea ...
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Dezvoltatorul imobiliar Hagag mizează pe afacerile din energie în România: “pilon strategic pentru grup”
Investitorul în imobiliare Hagag Europe, listat la bursa din Tel Aviv și cu sediul în București, estimează că sectorul ...
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când încep înscrierile
Începe RABLA 2026 – VIDEO Cum se completează formularul pentru a lua voucherul, ce valoare au ecotichetele şi când ...
RABLA 2026 - Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va demara, din 20 iulie 2026, la ora 10:00, sesiunea de înscriere ...