UE introduce standarde alimentare mai stricte

Uniunea Europeană impune de luni standarde alimentare mai stricte privind nivelul de plumb şi de cadmiu din alimentele pentru bebeluşi, anumite legume, fructe, cereale şi oleaginoase, condimente, vinuri şi sare, ca parte a unui plan mai amplu de prevenire a cancerului, transmite DPA.
AGERPRES - lun, 30 aug. 2021, 10:34
UE introduce standarde alimentare mai stricte

„Ca parte a activităţii noastre vizând îmbunătăţirea sănătăţii prin accesul la diete sănătoase şi activitate fizică, în baza Planului european de combatere a cancerului, ne-am angajat să reducem şi mai mult prezenţa în alimente a contaminanţilor cancerigeni”, a declarat comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Stella Kyriakides.

Noile standarde se bazează pe informaţii actualizate, care arată că nu există un plafon sub care efectele dăunătoare asupra sănătăţii umane pot fi excluse în mod sigur, scrie Agerpres.

Oficialii de la Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) şi-au exprimat recent temerile că actuala expunere alimentară la plumb ar putea afecta dezvoltarea neurologică a fetuşilor, bebeluşilor şi copiilor mici.

Un nivel ridicat de plumb a fost detectat în fructe de mare, peşte, alge şi suplimente alimentare.

Ministerul Mediului din Germania a avertizat că un nivel redus de plumb a fost detectat în cereale sau legume.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan: Drona prăbuşită la Galaţi este rusească, „concluzie fără dubiu a raportului tehnic” – FOTO
Nicușor Dan: Drona prăbuşită la Galaţi este rusească, „concluzie fără dubiu a raportului tehnic” – FOTO
Președintele Nicușor Dan a anunțat concluziile raportului tehnic: drona prăbușită pe un bloc din Galați este de tip Geran-2, provenind din Federația Rusă....
Autostrada Sibiu – Pitești: Au început lucrările pentru un nou tunel rutier
Autostrada Sibiu – Pitești: Au început lucrările pentru un nou tunel rutier
Pe șantierul Secțiunii 2: Boița - Cornetu a autostrăzii A1 Sibiu - Pitești au fost demarate lucrările pentru un nou ...
Ilie Bolojan: Le transmit tuturor românilor aflaţi peste hotare respectul şi recunoştinţa mea
Ilie Bolojan: Le transmit tuturor românilor aflaţi peste hotare respectul şi recunoştinţa mea
Premierul Ilie Bolojan a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, în care îşi exprimă ...
Se încinge lupta în clasamentul celor mai mari producători de bere din România. Heineken câștigă cotă de piață în cel mai slab an din istoria industriei
Se încinge lupta în clasamentul celor mai mari producători de bere din România. Heineken câștigă cotă de piață ...
Producătorul olandez de bere Heineken, al doilea jucător pe piaţa berii din România după Ursus, a câștigat cotă de ...