Fostul director al Hidroelectrica Traian Oprea a fost concediat, alături de alţi 300 de salariaţi

Fostul director general al Hidroelectrica Traian Oprea a fost concediat marţi din compania de stat, unde ocupa un post de inginer, alături de alţi 303 salariaţi, printre care lideri de sindicat, directori şi soţii de directori.
Economica.net - mar, 21 mai 2013, 15:16
Fostul director al Hidroelectrica Traian Oprea a fost concediat, alături de alţi 300 de salariaţi

În urma acestor disponibilizări, numărul angajaţilor Hidroelectrica scade la aproximativ 4.500.

„Astăzi (marţi – n.r.) au fost disponibilizaţi 304 salariaţi, printre care directori, lideri de sindicat şi soţii de directori. Când a auzit de concedieri, Traian Oprea s-a îmbolnăvit subit şi s-a internat. În consecinţă am trimis executorul judecătoresc”, a declarat pentru MEDIAFAX Remus Borza, şeful Euro Insol, administratorul judicar al producătorului de energie.

Potrivit lui Borza, Oprea deţinea în o funcţie de „simplu inginer” în Hidroelectrica. Întrebat de ce l-a concediat, Borza a afirmat: „De competent ce era”.

Oprea a fost director general la Hidroelectrica în perioada 2003-2009. El a fost retras în 2009 pe poziţia de director general adjunct, preşedintele Traian Băsescu declarând atunci că pentru înlocuirea lui şi-a folosit influenţa asupra Guvernului.

În luna ianuarie, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, l-a numit pe Oprea consilier personal. Premierul Victor Ponta a spus atunci că s-a supărat când a aflat că „Vosganian îl ia consilier tocmai pe cel care a semnat toate contractele cu «băieţii deştepţi»”. Ulterior, Vosganian a renunţat la Oprea.

Hidroelectrica este în insolvenţă din iunie anul trecut. Printre cauzele insolvenţei se numără vânzarea energiei la preţuri scăzute către mai mulţi beneficiari, numiţi de Băsescu „băieţi deştepţi”. Oprea s-a aflat la conducerea Hidroelectrica în perioada când au fost semnate contractele cu „băieţii deştepţi”.

Te-ar mai putea interesa și
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 se vorbește cât de necesar este
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 ...
Radarul Balastierelor va fi recepţionat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în care s-a reuşit rescrierea unui proiect care fusese golit cu totul ''de......
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani după preluarea Distribuție Energie Oltenia
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani ...
Poziția viitoare a Premier Energy, care, după achiziția principalei firme de furnizare din zona Oltenia pentru casnici, ...
Șeful Bundesbank, Joachim Nagel, spune că economia Germaniei s-ar putea consolida în anii următori și că BCE ar putea continua să crească rata dobânzii de referință
Șeful Bundesbank, Joachim Nagel, spune că economia Germaniei s-ar putea consolida în anii următori și că BCE ar putea ...
Preşedintele Băncii Centrale a Germaniei, Joachim Nagel, a declarat vineri că avansul economiei ţării s-ar putea consolida ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ministerul Mediului va emite „în câteva zile” acordul de mediu revizuit pentru tronsoanele montane – secretar de stat USR
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ministerul Mediului va emite „în câteva zile” acordul de mediu revizuit ...
Ministerul Mediului va emite în câteva zile acordul de mediu revizuit pentru tronsoanele montane ale Autostrăzii Sibiu ...