Instabilitatea politică din Bulgaria ar putea îndepărta investitorii străini

Investitorii străini care se gândesc să intre pe piaţa din Bulgaria ar putea fi foarte precauţi atâta timp cât ţara se luptă să iasă din instabilitatea politică, au avertizat marţi experţi occidentali citaţi de Novinite.
Economica.net - mar, 21 mai 2013, 16:04
Instabilitatea politică din Bulgaria ar putea îndepărta investitorii străini

Şeful departamentului comercial al Ambasadei Austriei la Sofia, Michael Angerer, a declarat la televiziunea bulgară Air TV că „investitorii aflaţi deja în Bulgaria speră ca situaţia să rămână stabilă”.

Angerer a avertizat că va fi greu să fie atraşi investitori străini dacă instabilitatea politică declanşată de protestele anti-sărăcie, soldate în februarie cu demisia guvernului condus de Boiko Borisov, va continua.

Companiile vor un cadru legislativ clar, care ajută la dezvoltarea afacerilor, a adăugat Angerer.

„Atât investitorii austrieci, cât şi cei italieni sunt atraşi de Bulgaria datorită potenţialului bun de investiţii, în diferite sectoare. Este important însă ca viitorul guvern să ia măsurile necesare pentru promovarea ţării într-o manieră nouă”, a declarat Marco Montecchi, preşedintele Camerei Italiene de Comerţ în Bulgaria.

Montecchi a arătat că Bulgaria ar trebui să îşi îmbunătăţească imaginea în străinătate, pentru că are un potenţial bun.

„Vedem Bulgaria ca o ţară în care putem investi mereu. Companiile sunt mulţumite de impozitul unic de 10%, în timp ce în majoritatea statelor europene impozitul pe profit este de circa 40%”, a spus oficialul italian.

Montecchi recomandă ca impozitul pe profit să fie majorat cu 1-2 puncte procentuale de noul guvern, iar veniturile suplimentare rezultate să fie folosite pentru asistenţă socială. El consideră că şi în urma creşterii impozitul pe profit va fi avantajos pentru investitorii italieni.

Noul parlament bulgar s-a reunit marţi în prima sa sesiune, în urma alegerilor anticipate de la 12 mai, după care conservatorii şi socialiştii au eşuat să obţină o majoritate suficientă pentru a forma un guvern.

„Am plonjat într-o criză politică, socială, economică şi totodată parlamentară. Să nu agravăm crizele, ci să le rezolvăm una câte una”, a îndemnat şeful statului, Rosen Plevneliev, într-un discurs în faţa deputaţilor.

Preşedintele a îndemnat din nou la formarea rapidă a unui guvern cu priorităţi clare, care să permită ieşirea din impas şi să răspundă aşteptărilor populaţiei în ceea ce priveşte crearea de locuri de muncă şi creşterea economică.

El va organiza joi consultări cu partidele politice şi va încredinţa, în urma acestora, un mandat de formare a unui guvern, cel mai probabil conservatorilor, care s-au clasat primii după vot.

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...