Baciu, Ministerul Sănătăţii: Am făcut toate demersurile să fim pregătiţi pentru imunizarea cu a treia doză a vaccinului anti-COVID

Ministerul Sănătăţii (MS) a făcut toate demersurile să fie pregătit pentru demararea imunizării cu a treia doză a vaccinului anti-COVID, a declarat, miercuri, secretarul de stat în MS Andrei Baciu.
AGERPRES - mie, 08 sept. 2021, 14:09
Baciu, Ministerul Sănătăţii: Am făcut toate demersurile să fim pregătiţi pentru imunizarea cu a treia doză a vaccinului anti-COVID

„Ne aşteptăm ca Agenţia Europeană a Medicamentului să emită o recomandare în acest sens undeva la mijlocul lunii septembrie. Imediat ce va emite această recomandare, noi o să demarăm, va fi probabil undeva în octombrie. Noi am făcut toate demersurile necesare atât din punct de vedere tehnic, cât şi din punct de vedere organizatoric, încât să fim pregătiţi în momentul în care avem această recomandare să putem să o aplicăm în România imediat”, a răspuns Andrei Baciu unei întrebări a jurnaliştilor, cu prilejul prezenţei sale, miercuri, la prezentarea studiului de fezabilitate al spitalului ce va fi construit pe bulevardul Timişoara.

Legat de existenţa unui program la nivel naţional prin care oamenii să-şi poată testa nivelul de anticorpi gratuit, pentru a-şi da seama dacă e nevoie de a treia doză de vaccin, el a menţionat că nu există o standardizare la nivel internaţional cu privire la testarea anticorpilor, ca atare dorinţa de imunizare ar trebui să fie determinată de criteriile biologice.

El a spus că administrarea celei de-a treia doze, de rapel, se adresează în primul rând celor care au nevoie din punct de vedere imunitar.

„Vorbim aici de categorii de persoane care au o imunitate mai scăzută, spre exemplu pacienţi care au făcut un transplant, pacienţi care au diverse afecţiuni oncologice, un cancer sau pacienţi care fac, spre exemplu, radio-chimio-terapie, care iau anumite medicaţii. Sunt mai multe tipuri de afecţiuni sau tratamente care duc la scăderea imunităţii separat de o scădere naturală, care vine odată cu vârsta. Pentru toate aceste persoane există dovezi ştiinţifice că o doză de rapel administrată în timp va creşte răspunsul imun generat iniţial”, a adăugat Andrei Baciu.

Te-ar mai putea interesa și
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, una dintre cele mai importante investiţii în domeniul medical care a fost......
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul companiei chineze BYD a crescut în al doilea trimestru al acestui an pentru prima dată în ultimele cinci trimestre, ...
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie ...
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno (2017-2021) a fost condamnat vineri la cinci ani de închisoare pentru luare de ...