Rompetrol Well Services a împlinit de 70 de ani de activitate

Rompetrol Well Services (RWS) aniversează astăzi 70 de ani de la înființarea sa, în 1951. În prezent, compania din Ploiești este lider în România pe segmentul de servicii speciale la sonde (cimentări, operațiuni de consolidare și împachetări, stimulări, testări, instrumentații, operațiuni de tubare a sondelor, etc), se arată într-un comunicat al Grupului KMG International – Rompetrol.
AGERPRES - mie, 08 sept. 2021, 14:43
Rompetrol Well Services a împlinit de 70 de ani de activitate

În evoluția sa, compania a furnizat servicii de specialitate pentru companii petroliere și contractori de foraj din Europa Centrală și de Est, dar și din Asia Centrală. Principalele țări în care compania a desfășurat lucrări ample sunt România, Bulgaria, Ungaria, Turcia, Grecia, Azerbaijan, Iordania, Irak, Israel și Kazahstan.

“Evoluția și performanțele atinse de industria de petrol și gaze din România au fost susținute în ultimii 70 de ani și de contribuția Rompetrol Well Services. Provocările și oportunitățile cu care s-a confruntat compania în istoria sa au reușit să o consolideze, să o dezvolte, să o transforme într-un partener de încredere și pe plan internațional. Le mulțumim foștilor și actualilor angajați pentru dăruirea și implicarea lor, pentru creativitatea și inovația în acest sector, dar si partenerilor de business, care s-au bazat pe noi în proiectele lor de dezvoltare. Vom continua să ne extindem activitățile în Europa Centrală şi de Est, atât prin modernizarea tehnologiilor operaţionale, cât și prin gama de servicii oferite” declară Abzal Doszhanov, directorul general al Rompetrol Well Services.

Compania a încheiat la începutul anului trecut un contract de leasing financiar pentru modernizarea și extinderea parcului de echipamente tehnologice, prin aportul a două noi agregate de cimentare. Valoarea totală a acestora se ridică la circa 2,7 milioane euro, contractul de finanțare fiind încheiat pe o perioadă de 5 ani (din momentul recepției activelor) și cu opțiunea de le cumpăra ulterior.

Pe fondul declinului natural al sectorului de petrol si gaze din România, Rompetrol Well Services și-a extins gama de servicii oferite și către alte domenii conexe din regiunea Mării Negre, prin investiții constante în modernizarea echipamentelor – actualizarea tehnologiilor pentru serviciile de cimentare, stimulare sonde şi cele de tubaj, programe de simulare și testare a soluțiilor tehnice și pregătirea personalului.

Astfel, RWS a contribuit recent la finalizarea sondelor geotermale din Balotești (2015 – complexul Therme București) și Beiuș (2021 – obținerea de agent termic pentru încălzirea orașului Oradea), dar și la sonde de exploatare a sării din Bulgaria în 2018 (extracția sării realizându-se prin injecția în zăcământ de apă dulce și extragerea de saramură saturată).

În acelasi timp, un alt proiect important în care compania și-a adus aportul a vizat dezafectarea în 2019 a platformei de foraj marin Gloria din Marea Neagră, după mai mult de 40 de ani de utilizare.  Aceasta a fost prima platformă marină din România pusă în funcțiune în 1976 și a fost și prima operațiune de dezafectare de acest fel din plan intern. RWS a realizat lucrările de asigurare și punere în conservare în condiții de siguranță a sondelor aferente platformei, iar ulterior de cimentarea acestora în acord cu practicile internaționale și standardele Institutului American al Petrolului (API).

Evoluția tehnologică s-a reflectat și în activitatea companiei din Ploiești, având un rol important în dezvoltarea acesteia. De exemplu, simularea operațiilor de cimentare se realiza în 1984 cu ajutorul unui program proiectat în cod mașină, cu calcule empirice și rezultate minime obținute (presiune finală de cimentare), în 1993 s-a trecut la programul Turbo Pascal, iar în prezent s-a ajuns la softuri moderne (CemPRO+, CentraDesign, PlugPRO, CemLab), care asigură proiectarea, simularea, stimularea și îmbunătățirea sondelor de producție, dar și monitorizarea – colectarea de date în timp real, care sunt analizate în cadrul propriului laborator.

Anual, RWS realizează în mediu circa 500 de operațiuni de cimentare la adâncimi de până la 5.000 de metri pentru sonde de petrol și gaze naturale din România și Europa de Est și peste 400 de operațiuni de stimulare matriceală. Adâncimea maximă atinsă de companie în ultimii cinci ani a fost de 5.700 metri în România (Târgu Jiu – 5.700 metri, Pitești – 5.580 metri), 5.900 metri în Bulgaria, 5.200 metri – Ucraina, Kazahstan – 3.600 metri și Irak – 3.500 metri, în condițiile în care temperatura maximă la „talpa” sondei a variat între 100 și 180 grade Celsius.

Istoria

Cu obiect principal de activitate – operații speciale la sonde, aceasta a fost înființată în 1951 sub denumirea “Oficiul Special de Cimentari” și era parte a societății mixte româno-sovietice SOVROMPETROL. Din 1956, Rompetrol Well Services devine entitate separată în subordinea Ministerului Petrolului și Chimiei, sub denumirea de “ICOTS – Întreprinderea de Cimentări, Operațiuni si Transporturi Speciale”.

Din 1990, compania a devenit societatea comercială Petros Ploiesti și a fost listată din 1998 la Bursa de Valori București. Grupul Rompetrol (în prezent, KMG International) a preluat în 2000 pachetul majoritar de acțiuni (73%) și a schimbat în 2001 numele companiei în Rompetrol Well Services.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Autorităţile ruse au anunţat marţi că se pregătesc să redirecţioneze transporturile de cereale din Marea Azov, după ce mai multe nave au fost atacate pe mare de ucraineni, ceea ce ridică......
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor cu afaceri de peste 7 mil euro
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor ...
Raiffeisen Bank România lansează Raiffeisen Treasury Flex, un pachet integrat de produse și servicii dedicat exclusiv ...
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite (viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cosmin Marinescu)
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite ...
Politicile economice pot conduce la direcţii greşite, a căror corectare poate necesita costuri vreme de decenii, în lipsa ...
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan ...