100 de lei pentru persoanele vaccinate anti-COVID cu schema completă. Vouchere, de la 31 august

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a semnat, vineri, un ordin privind acordarea alocaţiei de hrană sub forma tichetelor de masă persoanelor care se vaccinează cu schema completă împotriva virusului SARS-CoV-2.
AGERPRES - vin, 10 sept. 2021, 15:12
100 de lei pentru persoanele vaccinate anti-COVID cu schema completă. Vouchere, de la 31 august

Conform documentului, aceste persoane beneficiază de o alocaţie de hrană în valoare de 100 lei, sub forma a 5 tichete de masă, scrie Agerpres.

„Persoanele vaccinate cu schema completă vor putea intra în posesia tichetelor de masă la centrul de vaccinare, cabinetul medicului de familie sau ambulatoriul de specialitate, în funcţie de locul în care s-a efectuat imunizarea, în baza registrului de evidenţă operat. Voucherele se pot ridica în termen de 60 de zile de la data inoculării ultimei doze”, se arată într-un comunicat de presă al MS.

Vor beneficia de vouchere toate persoanele care s-au imunizat cu schema completă după intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă care prevede acordarea voucherelor, respectiv începând cu data de 31 august 2021.

„Estimăm că voucherele vor putea fi distribuite în centrele de vaccinare, cabinetele medicilor de familie şi ambulatoriile de specialitate începând cu luna octombrie. Ordinul emis astăzi finalizează cadrul legal. Imediat după publicarea în Monitorul Oficial vom asigura resursele bugetare, după aceea tipărirea şi distribuirea tichetelor de masă”, a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii, citat în comunicatul de presă.

Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti vor realiza procedura de achiziţie, în regim de urgenţă, a serviciilor de tipărire şi emitere a tichetelor de masă în termen de 10 zile de la data alocării de către Ministerul Sănătăţii a fondurilor necesare pentru această destinaţie.

După achiziţionarea tichetelor de masă, direcţiile de sănătate publică vor distribui în termen de 5 zile către centrele de vaccinare, cabinetele medicilor de familie şi ambulatoriile de specialitate unde se realizează procesul de vaccinare.

Ordinul ministrului Sănătăţii va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

Te-ar mai putea interesa și
Aramco își oprește livrările de petrol către mai multe rafinării europene, după ce o conductă care transporta țiței spre Marea Roșie a fost avariată în urma unui atac
Aramco își oprește livrările de petrol către mai multe rafinării europene, după ce o conductă care transporta țiței ...
Saudi Aramco a informat cel puţin două rafinării europene că nu vor primi petrol în luna octombrie, după atacul asupra conductei strategice care transportă ţiţei din estul Arabiei Saudite......
Poliția Română anunță ca a confiscat peste 65 de milioane de țigarete și 9,7 tone de tutun în primele opt luni din 2026
Poliția Română anunță ca a confiscat peste 65 de milioane de țigarete și 9,7 tone de tutun în primele opt luni din 2026
Peste 65 de milioane de ţigarete şi aproximativ 9,7 tone de tutun au fost descoperite şi indisponibilizate de poliţişti, ...
CNAB organizează o licitație pentru cumpărarea unui remorcher electric destinat avioanelor de până în 100 de tone
CNAB organizează o licitație pentru cumpărarea unui remorcher electric destinat avioanelor de până în 100 de tone
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) intenţionează să achiziţioneze, din fonduri proprii, un remorcher ...
Nouă scumpire a carburanților în benzinării, azi. Motorina este la un pas de pragul de 11 lei litrul
Nouă scumpire a carburanților în benzinării, azi. Motorina este la un pas de pragul de 11 lei litrul
Câteva dintre lanțurile mari de distribuție de carburanți au scucmpit din nou motorina azi. Mai sunt doar 7 bani până ...