Nicolăescu: S-ar putea ca, într-o zi, spitalele să intre în insolvenţă dacă mai acumulează datorii

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a recomandat liderilor Sanitas reuniţi la Bucureşti miercuri, la Consiliul Naţional, "să stea cu ochii" pe managerii spitalelor, ca să nu mai facă arierate, avertizând că unităţile sanitare, dacă tot vor acumula datorii, ar putea să intre în insolvenţă.
Economica.net - mie, 22 mai 2013, 13:35
Nicolăescu: S-ar putea ca, într-o zi, spitalele să intre în insolvenţă dacă mai acumulează datorii

„Fondurile alocate sănătăţii sunt departe de a fi mulţumitoare, sunt departe a acoperi necesarul. Şi când vorbim de necesar, să nu ne gândim a avea o situaţie excepţională, ci a avea o situaţie normală. Cred că mai avem mult până la normalitate, important este să vrem să ajungem acolo. Dar pentru asta trebuie să nu mai avem arierate. Dacă nu vor mai fi datorii, atunci vom da mai mulţi bani la salariaţi, la medicamente şi materiale sanitare, să facem servcii mai bune pentru cetăţeni şi să dăm mai mulţi bani pentru investiţii”, a mai spus ministrul, la întâlnirea cu liderii Sanitas.

Cu acelaşi prilej, Nicolăescu le-a cerut sindicaliştilor să sprijine ministerul astfel încât spitalele să nu mai acumuleze datorii.

„Vă solicit să ne sprijiniţi în modul în care să urmărim managerii de spitale să nu mai facă arierate în acest an. Pentru că orice arierat făcut în acest an ne grevează speranţele anului 2014. Arierate înseamnă să plătim şi la anul arierate, în loc să facem ce ar trebui cu banii, adică să dăm mai mulţi bani la salariaţi, la medicamente şi materiale sanitare, să facem serivii mai bune pentru cetăţeni şi să dăm mai mulţi bani pentru investiţii (…) Să stăm cu ochii pe manageri, să facem o monitorzare foarte clară, foarte precisă, şi să ştim când aceştia (managerii spitalelor – n.r.) se abat de la reguli (…) Aceasta este calea reformei pe care trebuie s-o facem în paşi. Cred că o parte din rezultate ar trebui să le vedem în ultima parte a acestui an. Dar vă cer sprijin şi participarea dumneavoastră la acest proces amplu, dar extraordinar de greu”, le-a mai spus Nicolăescu celor de la Sanitas.

Ministrul a propus, ca soluţie pentru reducerea cheluielilor din spitale, utilizarea mai amplă a ambulatoriilor, avertizând asupra pericolului ca unităţile sanitare să intre în insolvenţă.

„Translatarea costurilor din sectorul spitalicesc continuu către cel de zi, ambulatoriu. Managerii nu îşi fac planul de management. Ei, în continuare, îşi fac internări fictive, eronate, ca să-şi facă aşa-zişii indicatori din planul de management, în loc să facă translatare de servicii medicale de pe internare contină spre internare de zi, de ambulatoriu. În continuare, avem medici care lucrează două sau trei ore pe secţie şi nu vor să coboare în ambulator. Păi asta este treaba managerilor de spital, dar şi a dumneavoastră, a sindicatelor, să vedeţi dacă acolo treburile funcţionează bine. Altfel, s-ar putea ca, într-o zi, spitalele să se închidă, că nu mai au de unde să plătescă datoriile care le fac. Aţi văzut că a apărut un act normativ cu insolvenţa primăriilor, probabil vom ajunge cândva şi la spitale publice care să intre în insolvenţă pentru că au datorii”, a explicat ministrul.

Liderii sindicali prezenţi la întâlnire au detaliat probleme ale spitalelor din ţară, una dintre acestea fiind lipsa de personal.

Astfel, potrivit reprezentantului Sanitas Cluj, la Spitalul Municipal Cluj-Napoca sunt oameni ai personalului medical care au în grijă câte 40-50 de bolnavi. „Institutul Inimii din Cluj nu mai dă tichete de masă. Managerul a spus să nu mai recolteze analize. Vă daţi seama în ce situaţie s-a ajuns. Apoi, la Institutul de Transplant Renal, se angajează unul dacă pleacă şapte. La Spitalul Judeţean, sunt angajaţi care au acumulat 120 de zile libere (de care nu au beneficiat – n.r.). Nu pot pleca în concediu, pentru că nu au personal. (…) Normativul nu se mai respectă. Femeia de serviciu este infirmieră, face mâncare, spală, şi este una la 40 de oameni”, a spus liderul sindical.

Reprezentantul Sanitas Vaslui a reclamat fondurile insuficiente, precizând că, în acest judeţ, pentru prima dată, Casa de Asigurări de Sănătate alocă venituri „trimestrializate”.

„Avem doar şase miliarde (lei vechi – n.r.) în plus peste banii pentru salarii, nu avem cum să supravieţuim cu acest buget. În plus, externalizarea (unor servicii – n.r.) este una din sursele care scot bani din sistem. La început, firmele cer bani puţini, dar apoi cresc costruile. În loc să scadă costurile cu 15 la sută, cum spune legea, se ajunge la dublare sau triplare. Este un fenomen alarmant”, a mai spus sindicalistul din Vaslui, adăugând că şi service-ul la aparatura medicală este extrem de costisitor, având preţuri car „ne omoară”.

La aceeaşi întâlnire, reprezentantul Sanitas Olt a precizat că tăierea tichetelor de masă a lăsat infirmierele fără o treime din salariu, avertizând că, în iunie, sistemul s-ar putea bloca, din cauza fondurilor insuficiente.

Te-ar mai putea interesa și
O vilă interbelică din centrul Bucureștiului e scoasă la vânzare pentru suma de 1.140.000 de euro
O vilă interbelică din centrul Bucureștiului e scoasă la vânzare pentru suma de 1.140.000 de euro
O vilă interbelică ridicată în stil eclectic și decorată cu zeități mitologice se vinde cu 1.140.000 de euro pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Imobilul este situat pe o......
Antony Blinken: China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. În schimb furnizează maşini-unelte, micro-electronică şi optică
Antony Blinken: China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. În schimb furnizează maşini-unelte, micro-electronică ...
Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat luni că, deşi China nu furnizează Rusiei arme şi muniţii, oferă ...
Brandul de produse cosmetice coreene KORIKA intră în România, în rețeaua de magazine Notino
Brandul de produse cosmetice coreene KORIKA intră în România, în rețeaua de magazine Notino
KORIKA, unul dintre cele mai apreciate branduri de produse cosmetice coreene din Europa, intră în magazinele Notino din ...
Omul de afaceri Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un proiect de educație pentru antreprenorii și managerii din România
Omul de afaceri Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un proiect de educație pentru antreprenorii ...
Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un program de educație financiară de tip e-learning, ...