Oamenii care vor să fie vaccinaţi anti-Covid-19 la domiciliu vor completa obligatoriu o declaraţie pe proprie răspundere la fiecare inoculare

Suntem tot mai aproape de punerea în aplicare a ordonanţei prin care s-a oficializat vaccinarea anti-Covid-19, făcută la domiciliul oamenilor, de către medicii de familie. MS şi CNAS au elaborat un proiect de ordin care conţine metodologia de punere în practică a acestei activităţi. Proiectul de act normativ prevede, între altele, obligaţia oamenilor vaccinaţi acasă să completeze o declaraţie după fiecare inoculare. Declaraţia e documentul justificativ care confirmă că serviciul medical a fost într-adevăr prestat de medicul de familie, se arată în proiectul de act normativ.
Cristina Şomănescu - mar, 14 sept. 2021, 15:03
Oamenii care vor să fie vaccinaţi anti-Covid-19 la domiciliu vor completa obligatoriu o declaraţie pe proprie răspundere la fiecare inoculare

Oamenii vor putea fi vaccinaţi anti-Covid-19, la domiciliu, de către medicii de familie, a decis guvernul prin Ordonanţa nr. 7 din 2021, despre care Economica.net a scris, pe larg, aici.

Măsura se va putea aplica după intrarea în vigoare a proiectului de ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi CNAS, prin care cele două instituţii detaliază metodologia de punere în practică a acestei activităţi. Proiectul de ordin comun al MS şi CNAS, care abia a fost lansat în dezbatere publică, prevede, între altele, obligaţia oamenilor vaccinaţi anti-Covid-19 la domiciliu să completeze o declaraţie pe proprie răspundere pentru fiecare inoculare. Modelul acestei declaraţii este prevăzut în Anexa nr. 6 la proiectul de ordin.
Iată o captură făcută de Economica.net din proiectul de ordin al MS şi CNAS, care conţine modelul acestei declaraţii:

 

Declaraţia constituie document justificativ care confirmă realitatea serviciului prestat de medicul de familie şi se păstrează în cabinetul medical, se arată în proiectul de ordin comun al MS şi CNAS, consultat de Economica.net.

Oamenii vor putea fi vaccinaţi anti-Covid-19 la domiciliu în afara programului de activitate desfăşurat de medicul de familie la cabinetul medical, care este prevăzut în contractul încheiat de medicii de familie pentru acordarea de servicii medicale în asistenţa medicală primară, mai prevede proiectul de ordin comun al MS şi CNAS, consultat de Economica.net.

Vaccinarea pacienţilor desfăşurată de către medicii de familie se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, de la capitolul 66.01 „Sănătate”, titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice”, alineatul 51.01.11 „Transferuri de la bugetul de stat către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate„.

Important

Vaccinarea făcută la domiciliu de medicul de familie s-a oficializat prin Ordonanţa de Guvern nr. 7 din 2021 care modifică şi completează OUG 3/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 830, partea I din 31 august.

Medicii de familie urmează să primească 60 de lei per inoculare dacă administrează vaccinul la domiciliul oamenilor, cu 20 de lei mai mult decât în situaţia în care vaccinează anti-Covid la cabinet. Tariful antemenţionat include și consultația medicală, precum și raportarea și monitorizarea reacțiilor adverse postvaccinale, potrivit Ordonanţei de Guvern 7/2021, despre care Economica.net a scris, pe larg aici.

Vaccinarea anti-Covid-19 făcută la domiciliul oamenilor de către medicii de familie va putea începe abia după intrarea în vigoare a ordinului comun al MS şi CNAS, despre care Economica.net a scris în acest articol şi care se află deocamdată la stadiul de proiect.

Te-ar mai putea interesa și
Criza combustibililor. Austria se așteaptă ca efectele scăderii livrărilor de petrol și gaze naturale să fie resimțite în Europa începând de luna viitoare
Criza combustibililor. Austria se așteaptă ca efectele scăderii livrărilor de petrol și gaze naturale să fie resimțite ...
Reducerea livrărilor de combustibili în urma războiului din Orientul Mijlociu va fi resimţită de luna viitoare în Europa, a declarat miercuri ministrul austriac al Economiei, Wolfgang......
Trenuri pe hidrogen în România: Oferta Siemens, declarată câștigătoare
Trenuri pe hidrogen în România: Oferta Siemens, declarată câștigătoare
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a desemnat miercuri câștigătorul licitației pentru contractul de furnizare ...
FOTO Premieră. Un brand celebru a revenit în România. Unde a deschis magazinul prințul miliardar din spatele mișcării
FOTO Premieră. Un brand celebru a revenit în România. Unde a deschis magazinul prințul miliardar din spatele mișcării
Un brand celebru de haine, rival al Zara și al întregului gigant spaniol Inditex, a revenit în România. Magazinul a fost ...
Synevo România are un nou director general. Fostul CEO Laurențiu Luca preia conducerea operațiunilor din 11 țări din Europa de Sud-Est
Synevo România are un nou director general. Fostul CEO Laurențiu Luca preia conducerea operațiunilor din 11 țări din ...
Synevo România, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de diagnostic medical din România, anunță numirea ...