Bursa a deschis sesiunea în scădere

Bursa de la Bucureşti a coborât cu 0,63% după primele transferuri de joi, într-o piaţă cu lichiditate în creştere, investitorii transferând acţiuni în valoare de 5,36 milioane lei (1,23 milioane euro), de aproape trei ori mai mult faţă de rulaul de miercuri dimineaţă.
Economica.net - J, 23 mai 2013, 08:09
Bursa a deschis sesiunea în scădere

Pe piaţa Deal, a fost operat un schimb cu un pachet de 6,15% din acţiunile dezvoltatorului imobiliar Impact Developer & Contractor, în valoare de 1,7 milioane lei. Titlurile au fost cedate la un preţ de 0,14 lei, în scădere cu 6,67% faţă de referinţă.

Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au fost cele mai lichide din piaţă principală, cu transferuri de 1,15 milione de lei. Cel mai recent transfer a fost realizat la 1,419 lei, în scădere cu 2,67%.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a coborât cu 0,94%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, se plasa cu 0,98% sub nivelul de miercuri.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, care reflectă evoluţia acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a scăzut cel mai puternic, cu 1,79%.

Cei doi indici extinşi ai Bursei, BET-XT şi BET-BK afişau corecţii de 1,16% şi, respectiv, 0,96%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP, dar şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).

Marile burse europene consemnau scăderi de până la 2%, după date sub aşteptări despre industria manufacturieră din China, care s-au adăgat îngrijorărilor că Rezerva Federală (Fed) din SUA ar putea reduce achiziţiile de obligaţiuni.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...