Șeful CFR Călători, Ovidiu Vizante, a demisionat

Directorul general al CFR Călători, Ovidiu Vizante (foto), a demisionat din funcţie pe motiv că, în situaţia actuală, generată de instabilitate şi subfinanţare, compania poate urma calea CFR Marfă.
AGERPRES - J, 16 sept. 2021, 21:26
Șeful CFR Călători, Ovidiu Vizante, a demisionat

„Am decis să demisionez, pentru că mi-am dat seama că, în situaţia actuală generată de instabilitate şi subfinanţare, CFR Călători poate urma calea CFR Marfă. Trag un semnal de alarmă, către toţi cei care decid viitorul sistemului feroviar din România. Îmi doresc ca semnalul meu să fie auzit, cu atât mai mult cu cât zilele acestea celebrăm Anul Feroviar European. Mulţumesc tuturor ceferiştilor pentru munca lor, mulţumesc echipei cu care am lucrat! Plec cu speranţa că proiectele bune începute în mandatul meu vor fi continuate, iar rezultatele se vor vedea în timp”, a declarat, joi seara, pentru Agerpres, Ovidiu Vizante.

Ultima zi de muncă a lui Ovidiu Vizante în fruntea CFR Călători este 30 septembrie 2021, el urmând să se întoarcă în mediul privat.

Ovidiu Vizante a preluat conducerea operatorului naţional de transport feroviar de călători la data de 20 aprilie 2021, înlocuindu-l pe Dan Costescu, care de asemenea a demisionat. La rândul său, directorul demisionar al CFR Călători, Dan Costescu, a scris pe pagina sa de Facebook că vine un moment în care „îţi doreşti mai mult decât poţi face în prezent şi în care o schimbare este obligatorie”.

Absolvent al unui master în transport şi logistică la Universitatea Politehnică Bucureşti, Vizante a lucrat în domeniul feroviar atât în companii private, cât şi în sistemul public, când a activat ca manager de trafic la regionala Braşov a CFR SA. Specialităţile sale sunt managementul operaţiunilor, al bugetelor şi dezvoltarea de procese pentru creşterea vânzărilor, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Vizante a fost în centrul unui scandal la sfârșitul lunii iulie când a reacționat nervos la întrebările unui ziarist de la Antena 3, cu privire la întârzierea cu nouă ore a unui tren cu copii care plecau de la mare.

„Încercați dumneavoastră să gășiți la ora aceea soluții! Încercați să gășiți transbordare la ora 00:00, la 1.000 de călători, câți sunt într-un tren”, a spus directorul.

Trenul Mangalia – Arad a acumulat peste nouă ore întârziere după ce a staționat în zona Fundulea, din cauza lipsei de tensiune în linia de contact. Trenul, plin cu copii ce veneau din tabără, a plecat la ora 19.10 din Mangalia și abia după 8.30 a ajuns în Gara de Nord.

Premierul Cîțu a susținut atunci că Vizante ar trebuie să plece din funcție, dar că demiterea acestuia depinde de ministrul Transporturilor Cătălin Drula. Acesta însă i-a luat apărarea directorului CFR Călători.

„Principiile pe care funcţionez şi echipa mea funcţionează cât timp sunt aici sunt pe bază de profesionalism şi eficienţă. Asta înseamnă că actul de management se judecă aşezat, la rece, nu după o greşeală de moment, o declaraţie oricât de nefericită a fost. Domnul director de la CFR Călători şi-a prezentat scuze public ieri şi pentru mine subiectul e încheiat”, a afirmat atunci Cătălin Drulă.

Mai mult decât atât, mandatul lui Vizante a fost prelungit pe timpul ministeriatului lui Drulă. În data de 17 august, Consiliul de Administrație al CFR Călători i-a prelungit cu două luni mandatul directorului general. Vizante fusese numit pentru patru luni la conducerea companiei în data de 20 aprilie 2021, astfel încât urmă să i se încheie mandatul pe 19 august.

De fapt, chiar Drulă a dat de înțeles la sfârșitul lui iulie că-i va fi prelungit mandatul directorului CFR Călători.

”Există o evaluare a mandatului dumnealui. Are un mandat, conform legii, de 4+2 luni. Acest termen de 4 luni se împlinește pe 19 august. Vom avea o evaluare profesionistă, așa cum facem pentru toți managerii pe care i-am adus în Ministerul Transporturilor și vom concluziona atunci ce se întâmplă în continuare la CFR Călători”, a spus Cătălin Drulă pe data de 30 iulie.

Te-ar mai putea interesa și
Cum sunt păcăliți românii să plătească sume importante. Premieră în topul fraudelor: Apelurile telefonice sunt în vârf. Cum te ferești
Cum sunt păcăliți românii să plătească sume importante. Premieră în topul fraudelor: Apelurile telefonice sunt în ...
Pentru prima dată, înșelătoriile telefonice se află pe primul loc în topul fraudelor. Din totalul incidentelor raportate de DNSC în prima jumătate a anului, 42% au fost fraude prin telefon......
La fiecare cinci tranzacții cu acțiuni, una se face acum prin ETF-uri la BVB
La fiecare cinci tranzacții cu acțiuni, una se face acum prin ETF-uri la BVB
La fiecare cinci tranzacții cu acțiuni de pe piața principală a Bursei de Valori București (BVB), investitorii mai fac ...
Un nou şoc în România – Scumpirea petrolului ar putea declanşa un nou val inflaţionist (eToro)
Un nou şoc în România – Scumpirea petrolului ar putea declanşa un nou val inflaţionist (eToro)
Reizbucnirea conflictului cu Iranul şi creşterea preţurilor petrolului riscă să alimenteze un nou val inflaţionist, ...
Românii sunt conchistadori în Spania. Suntem a doua cea mai importantă categorie de contribuabili străini la sistemul de asigurări sociale din Spania
Românii sunt conchistadori în Spania. Suntem a doua cea mai importantă categorie de contribuabili străini la sistemul ...
Numărul lucrătorilor străini înregistraţi în sistemul de asigurări sociale din Spania a atins un nou record în luna ...