Autoritatea şefului FMI riscă să fie afectată de o anchetă cu privire la presiuni în favoarea Chinei

Kristalina Georgieva riscă să vadă că autoritatea sa de preşedinte al Fondului Monetar Internaţional este subminată cu doar câteva săptămâni înainte de reuniunea anuală a instituţiei financiare, după ce a fost acuzată că a influenţat un raport în favoarea Chinei în perioada în care a lucrat la Banca Mondială, transmite Bloomberg.
AGERPRES - vin, 17 sept. 2021, 10:26
Autoritatea şefului FMI riscă să fie afectată de o anchetă cu privire la presiuni în favoarea Chinei

În replică, Kristalina Georgieva a declarat joi că este în dezacord „fundamental” cu concluziile unei anchete, realizată de o firmă externă de avocatură, angajată de Banca Mondială, conform căreia Georgieva ar fi făcut presiuni asupra staff-ului Băncii Mondiale pentru ca locul ocupat de China în clasamentul „Doing Business” să fie îmbunătăţit. Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, Georgieva a informat board-ul FMI cu privire la aceste acuzaţii şi vineri urmează să se adreseze şi staff-ului FMI.

Acuzaţiile aduse Kristalinei Georgieva pentru perioada când ocupa poziţia de director general al instituţiei sunt ultimele dintr-un şir de scandaluri care au afectat imaginea raportului „Doing Business” în ultimii ani. Atât de controversată, subiectivă şi criticată este metodologia acestui raport, încât Banca Mondială a anunţat joi că va înceta să îl mai publice.

Însă, pentru Georgieva, 68 de ani, verificările ar putea fi doar la început. Trezoreria americană a anunţat că acuzaţiile care îi sunt aduse Kristalinei Georgieva sunt serioase şi că „analizează raportul”. SUA au drept de veto asupra deciziilor importante ale FMI şi Băncii Mondiale, iar parlamentarii republicani au putea utiliza acest subiect pentru a-şi relua criticile la adresa extinderii resurselor FMI sub conducerea lui Georgieva.

French Hill, membru al Camerei reprezentanţilor şi unul dintre cei mai acerbi critici ai deciziei FMI de a-şi majora resursele, a apreciat că raportul ridică serioase semne de întrebare cu privire la motivaţiile care au stat în spatele deciziilor Kristalinei Georgieva în mandatul său la Banca Mondială.

„Dacă aceste acuzaţii se vor dovedi adevărate, boardul FMI ar trebui să evalueze rapid postul său la vârful instituţiei”, a spus French Hill, un republican din statul Arkansas. De asemenea, French Hill a spus că va cere secretarului Trezoreriei SUA, Janet Yellen, să evalueze raportul şi să prezinte o opinie în faţa Congresului.

„Pieţele financiare şi decidenţii politici se bazează pe expertiza instituţiilor financiare multilaterale, iar această reputaţie este acum afectată”, a spus French Hill.

Georgieva, primul director al FMI dintr-o piaţă emergentă, Bulgaria, a supervizat o expansiune istorică, de 650 miliarde de dolari, a rezervelor FMI în ideea de a ajuta statele membre să facă faţă consecinţelor pandemiei de Covid-19. Însă, parlamentarii republicani au criticat această măsură pe motiv că este o formă de recompensă pentru statele nedemocratice, printre care şi China.

Andy Barr, un alt membru al Camerei reprezentanţilor, a dat publicităţii un comunicat în care apreciază că raportul Băncii Mondiale este „îngrijorător” şi a cerut Trezoreriei SUA să „evalueze” acţiunile Kristalinei Georgieva înainte de alocarea drepturilor speciale de tragere, având în vedere concluziile din raport.

„Asigurarea integrităţii FMI este esenţială”, a spus Andy Barr, un republican din statul Kentucky.

Conform unei tradiţii nescrise, care datează de la înfiinţarea Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, în fruntea BM este numit un american, iar europenii desemnează persoana de la şefia FMI. Cel mai mare acţionar al Băncii Mondiale sunt Statele Unite ale Americii. Georgieva este a doua femeie numită în fruntea FMI, după actualul preşedinte al Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde.

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din cea mai mare economie europeană au urcat uşor, arată datele publicate......
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit cu oficiali ai Fitch și au discutat despre consolidare fiscală și estimări economice
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit ...
Ministerul Finanțelor a anunțat că reprezentanții săi au participat astăzi, 14 iulie 2026, la discuțiile tehnice cu ...
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. O conductă spartă a dus la achitarea celei mai mari plăți
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. ...
Aproape 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi pentru daune provocate de spargerea conductelor sau de alte avarii ...
Nicușor Dan: Cifrele parţiale pe primele cinci-şase luni sunt bune în ceea ce priveşte deficitul
Nicușor Dan: Cifrele parţiale pe primele cinci-şase luni sunt bune în ceea ce priveşte deficitul
Datele preliminare aferente primelor cinci-şase luni ale anului indică o evoluţie favorabilă în ceea ce priveşte deficitul ...