Grevă la uzinele Airbus şi Premium Aerotec din Germania din cauza restructurărilor

Angajaţii companiilor germane Airbus Operations şi Premium Aerotec au intrat vineri în grevă, pe fondul unei dispute cu privire la viitoarele restructurări ale acestor două companii din subordinea constructorului european de avioane Airbus, transmite DPA.
AGERPRES - vin, 17 sept. 2021, 15:22
Grevă la uzinele Airbus şi Premium Aerotec din Germania din cauza restructurărilor

Potrivit IG Metall, cea mai mare confederaţie sindicală din Germania, uzinele Airbus de la Hamburg şi Buxtehude, precum şi uzina Premium Aerotec de la Varel au fost printre facilităţile de producţie afectate de mişcarea de protest.

„Nu ajungem la niciun rezultat la masa negocierilor”, a subliniat liderul IG Metall, Daniel Friedrich.

Ca o plasă de siguranţă pentru un număr de aproximativ 13.000 de angajaţi, IG Metall cere trei salarii compensatorii pentru fiecare an vechime, în cazul în care salariaţii îşi vor pierde locul de muncă. În plus, sindicatul cere măsuri de calificare timp de doi ani cu continuarea plăţii salariilor.

În luna aprilie a acestui an, directorul general de la Airbus, Guillaume Faury, a anunţat că părţi importante din subsidiara Airbus Operations, precum şi din Premium Aerotec, o companie din cadrul grupului Airbus cu sediul în Germania şi care produce componente de avion, vor fi unite într-o nouă subsidiară la începutul lui 2022. În plus, urmează să fie creată o nouă societate care se va concentra pe producţia de componente individuale. Pentru această companie, care va deservi şi alţi clienţi, Airbus caută să se alieze cu un puternic partener extern.

Divizia Premium Aerotec din Germania produce componente pentru avioanele comerciale şi militare, în principal la Augsburg şi Varel, în apropiere de Bremen, şi înregistrează pierderi de mai mulţi ani. Airbus susţine că dacă Premium Aerotec ar avea un nou proprietar atunci ar putea să câştige comenzi din partea rivalilor Airbus precum şi clienţi din alte industrii.

Însă confederaţia sindicală IG Metall se opune proiectului Airbus de a vinde Premium Aerotec de teamă că această operaţiune ar conduce la pierderi de locuri de muncă şi condiţii de muncă mai puţin favorabile după separarea de grupul Airbus.

Grupul Airbus este lider global în aeronautică, spaţiu şi servicii conexe. În 2019, a generat venituri de 70 de miliarde de euro şi a avut 135.000 de angajaţi. De asemenea, Airbus oferă o gamă variată de avioane de pasageri, de la 100 la peste 600 de locuri. Airbus mai furnizează elicoptere, aeronave-cisternă, de luptă, de transport şi pentru alte misiuni.

Airbus este prezentă în România cu toate cele trei divizii: Airbus Helicopters România şi Premium Aerotec în Braşov şi Airbus Defense and Space în Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO. Ce firme românești produc drone de apărare și cât de pregătită este industria locală după incidentul cu drona rusească din Galați – analiză
FOTO. Ce firme românești produc drone de apărare și cât de pregătită este industria locală după incidentul cu drona ...
Prăbușirea unei drone rusești peste un bloc din Galați, incident soldat cu răniți și pagube materiale, a readus în prim-plan o întrebare care până recent părea teoretică: ce capacități......
Producătorul de aspiratoare Kärcher, cu 3 fabrici în România, trece de 1,2 miliarde de lei afaceri în 2025. Producția merge în toată Europa
Producătorul de aspiratoare Kärcher, cu 3 fabrici în România, trece de 1,2 miliarde de lei afaceri în 2025. Producția ...
Producătorul de aspiratoare Kärcher, cu trei fabrici în Argeş și peste 880 de angajați, raportează în 2025 o cifră ...
Scădere neașteptată pentru Decathlon în România: premieră negativă de la pandemie încoace. Ce s-a întâmplat
Scădere neașteptată pentru Decathlon în România: premieră negativă de la pandemie încoace. Ce s-a întâmplat
Afacerile Roumasport, compania care operează lanțul de magazine Decathlon în România, au scăzut anul trecut cu 0,5% ...
Strategia PepsiCo în lupta cu reticența la consum a românilor și cu creșterea costurilor. Ce se va întâmpla cu prețurile
Strategia PepsiCo în lupta cu reticența la consum a românilor și cu creșterea costurilor. Ce se va întâmpla cu prețurile
Gigantul american PepsiCo, unul dintre cei mai mari producători de băuturi şi snackuri din lume, cu două fabrici în ...