Un pod rutier s-a prăbuşit în statul Washington: Oameni şi maşini au ajuns în apă

Un pod rutier peste râul Skagit, în statul Washington, s-a prăbuşit, a anunţat joi un purtător de cuvânt al poliţiei rutiere din acest stat, relatează CNN.
Economica.net - vin, 24 mai 2013, 05:41
Un pod rutier s-a prăbuşit în statul Washington: Oameni şi maşini au ajuns în apă

Oameni şi maşini erau în apă, potrivit CNN.

Podul se află într-o zonă rurală, a declarat Mark Francis, purtătorul de cuvânt.

Oficialul a adăugat că, din această cauză, nu se aşteaptă la răniţi sau pagube importante. Pentru moment, nu existau informaţii în acest sens.

Postul King 5 News, afiliat CNN, a transmis imagini de la accident, joi seara, cu o porţiune a podului în apă şi persoane adunate în apropiere.

În imagini apar şi două persoane care se aflau pe vehicule, în apă.

Nu era clar, imediat după, incident care erau cauzele prăbuşirii, la aproximativ 100 de kilometri de Seattle.

Departamentul pentru Transport din statul Washington va efectua o investigaţie, a anunţat Francis.

Te-ar mai putea interesa și
ANPC recomandă atenție deosebită la achiziționarea alimentelor în perioadă de caniculă
ANPC recomandă atenție deosebită la achiziționarea alimentelor în perioadă de caniculă
Consumatorii trebuie să manifeste o atenţie deosebită la achiziţionarea, transportul şi depozitarea produselor alimentare, în condiţiile în care căldura excesivă poate favoriza alterarea......
Danemarca va stabili o ordine de prioritate privind accesul la rețeaua electrică, care e depășită de cereri. Pe ultimul loc vor intra centrele de date
Danemarca va stabili o ordine de prioritate privind accesul la rețeaua electrică, care e depășită de cereri. Pe ultimul ...
Danemarca va stabili o ordine de prioritate în ce priveşte accesul la capacităţile disponibile ale reţelei electrice, ...
Polonia cere Germaniei despăgubiri de 2.333 de euro pe an pentru fiecare polonez în viață care a fost victimă a ocupației naziste
Polonia cere Germaniei despăgubiri de 2.333 de euro pe an pentru fiecare polonez în viață care a fost victimă a ocupației ...
Polonia cere de mulţi ani Germaniei compensaţii pentru crimele comise în timpul ocupaţiei naziste din al Doilea Război ...
Anunț de la Finanțe pentru toate firmele. Fără raportări contabile semestriale în 2026
Anunț de la Finanțe pentru toate firmele. Fără raportări contabile semestriale în 2026
Ministerul Finanțelor elimină, pentru anul 2026, obligația operatorilor economici de a întocmi și depune raportări ...