SUA a anunţat criteriile americane pentru a ordona un atac cu avion fără pilot

Într-un efort de transparenţă în cazul unui program care până acum a fost oficial secret, Barack Obama a anunţat joi că a semnat un nou memorandum, încadrând atacurile cu drone în străinătate, în state unde SUA nu sunt în război precum Yemen, Pakistan şi Somalia, relatează AFP.
Economica.net - vin, 24 mai 2013, 05:42
SUA a anunţat criteriile americane pentru a ordona un atac cu avion fără pilot

Un document transmis presei de către Casa Albă enumeră criterile pentru utilizarea „forţei letale” de către Statele Unite, fără a fi folosit cuvântul „dronă”.

– Prioritate pentru captură: când este „realizabilă”, captura este acţiunea preferată deoarece ea „oferă cea mai bună oportunitate pentru strângerea informaţilor importante şi împiedicarea sau oprirea proiectelor de atentate teroriste”, precizează documentul.

– Ameninţare continuă şi iminentă: „nu toţi teroriştii reprezintă o ameninţare continuă şi iminentă pentru americani”, precizează documentul. „Dacă un terorist nu reprezintă o astfel de ameninţare, Statele Unite nu vor utiliza forţa letală”.

– Cvasi-certitudinea: înaintea oricărei acţiuni letale, Statele Unite trebuie să aibă „cvasi-certitudinea” că ţinta teroristă este prezentă şi că niciun „non-combatant” nu va fi rănit sau ucis. Dispoziţia vizează împiedicarea morţilor în rândul civililor în atacuri, care până acum au fost uneori lansate fără a cunoaşte identitatea tuturor persoanelor prezente.

– Respectarea dreptului: fie că atacul vizează un „înalt lider operaţional al unei organizaţii teroriste” sau forţe controlate de aceasta, o bază juridică trebuie să justifice operaţiunea. Documentul precizează de asemenea că Statele Unite „respectă suveranitatea naţională şi dreptul internaţional”.

– Autorităţile locale: o certificare va fi solicitată pentru a arăta că autorităţile din ţara unde trebuie să aibă loc atacul „nu poate sau nu vrea să răspundă ameninţării împotriva americanilor”. Noua regulă impune de asemenea ca „nicio altă alternativă rezonabilă să nu existe” pentru a răspunde ameninţării.

– Cetăţeni americani: dacă suspectul se dovedeşte a fi cetăţean american, o analiză juridică suplimentară va fi realizată de către Departamentul de Justiţie. Departamentul de Justiţie a confirmat miercuri că patru americani, printre care imamul Anwar Al-Aulaqi din Yemen, au fost ucişi din 2009.

– Control parlamentar: aleşii din Congres din comisiile vizate vor fi informaţi regulat asupra identităţii indivizilor ţintiţi de atacurile avioanelor fără pilot. Măsura vizează să răspundă criticilor aleşilor din comisiile de Informaţii, democraţi şi republicani, care reclamă de mai multe luni puterea de a îşi exercita rolul de tutelă asupra programului secret.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect de sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de mare capacitate din......
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...