Putin: Rusia va finanţa tronsonul sârb al conductei South Stream

Rusia va finanţa în întregime tronsonul sârb al conductei de gaze South Stream, evaluat la 1,7 miliarde de euro, a confirmat vineri la Soci preşedintele rus, Vladimir Putin, la încheierea unei întâlniri cu omologul său sârb, Tomislav Nikolic, relatează RIA Novosti.
Economica.net - vin, 24 mai 2013, 20:11
Putin: Rusia va finanţa tronsonul sârb al conductei South Stream

Premierul sârb, Ivica Dacic, a declarat pe 10 aprilie că Rusia este gata să preia în întregime finanţarea tronsonului sârb al gazoductului şi că Serbia va acoperi ulterior datoria din sumele obţinute pentru tranzitul gazului.

În cursul zilei de vineri, preşedintele Nikolic a afirmat că Serbia a început pregătirile şantierului, despre care s-a spus în februarie că este un proiect ”naţional”.

Cu o capacitate de 63 miliarde de metri cubi de gaz, South Stream ar urma să reducă dependenţa furnizorilor şi a consumatorilor faţă de ţările de tranzit, în cazul de faţă, Ucraina. Gazoductul este prevăzut să intre în funcţiune în primul trimestru al anului 2016 şi să ajungă la capacitatea deplină în 2018.

O parte din conductă va traversa Marea Neagră, în apele teritoriale turceşti, şi va lega litoralul rus de cel bulgar, la Varna. După Bulgaria, conducta va trece prin Serbia, Ungaria şi Slovenia pentru a ajunge la Tarvisio, în nord-estul Italiei. Ramificaţii ale conductei vor transporta gaz către Croaţia şi Republika Srpska, în Bosnia.

Costul total al proiectului este evaluat la 16 miliarde de dolari, inclusiv tronsoanele terestre.

Potrivit RIA Novosti, Vladimir Putin a afirmat la întâlnirea sa cu Tomislav Nikolic că Rusia ar putea acorda noi credite Serbiei. ”Noi vom continua să acordăm o asistenţă financiară şi credit prietenilor noştri sârbi”, a declarat preşedintele rus.

Rusia şi Serbia au semnat un acord privind acordarea unui credit de 800 milioane de dolari Belgradului în ianuarie 2013. Creditul este destinat finanţării construirii şi modernizării de căi ferate şi material rulant în Serbia

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...