Cîţu: Ţinta în privinţa paturilor ATI pentru bolnavii de COVID este să ajungem la 2.000

Premierul Florin Cîţu a declarat luni că autorităţile au în vedere creşterea numărului de paturi ATI la 2.000, dând asigurări că sistemul de sănătate va face faţă valului patru al pandemiei de COVID-19.
AGERPRES - lun, 27 sept. 2021, 14:00
Cîţu: Ţinta în privinţa paturilor ATI pentru bolnavii de COVID este să ajungem la 2.000

„Ministerul Sănătăţii a venit cu mai multe soluţii, aţi văzut că sunt mai multe spitale care se transformă în spitale COVID, pentru a elibera presiunea de pe alte spitale. Soluţiile sunt în continuă mişcare, am crescut deja numărul de paturi (paturi ATI – n.r.) de la 600 la peste 1.200. Ţinta, de data aceasta, s-ar putea să fie 2.000 de paturi, dar acestea sunt, repet, soluţiile pe termen scurt”, a precizat Florin Cîţu la sediul PNL.

Şeful Executivului a subliniat că majoritatea cazurilor noi de COVID, „peste 99%”, sunt reprezentate de „persoane nevaccinate” şi, ca atare, soluţia o reprezintă vaccinarea.

Fiind întrebat dacă sistemul de sănătate va face faţă acestui nou val de infectări cu COVID, el a răspuns: „Vom face faţă, am făcut faţă şi în trecut, vom face faţă. Sistemul de sănătate va face faţă”.

„E adevărat că nu a pornit cum trebuia, din punctul meu de vedere, nu cred că valul patru a fost pregătit cum trebuia, dar acum, de când noul ministru Cseke Attila a preluat, lucrurile merg mai bine şi veţi vedea că facem faţă”, a susţinut premierul.

Întrebat dacă, în opinia sa, a existat o campanie de informare suficient de bine pusă la punct, astfel încât oamenii să fie convinşi să se vaccineze, şi nu a fost una inexistentă, Cîţu a replicat: „Cum să fie inexistentă?! Campania de informare a fost peste tot, la toate televiziunile, am făcut şi un videoclip în care i-am informat pe oameni”.

„Deci, am făcut… am vorbit cu cultele de două ori, am fost prezenţi în mai multe zone din ţară, au fost caravane făcute în rural, a fost campania ‘Oraşul vaccinează satul’, mai multe campanii la televizor, au fost campanii făcute din sectorul privat”, a completat el.

Premierul a susţinut că o problemă pentru care românii nu vor să se vaccineze ţine de „campaniile antivaccinare care sunt făcute de ani de zile”.

„Este greu să le demontezi în câteva luni de zile de campanie pro-vaccinare. În acelaşi timp, vedem că există în Parlament sau sunt legitimate partide care susţin public această campanie antivaccinare. Eu nu am văzut, de exemplu, la liderii USR care astăzi sunt aliaţi cu cei de la AUR să zică ceva împotriva faptului că partenerii lor de astăzi, liderul celor de la AUR, spune că nu se vaccinează şi nu se va vaccina niciodată. Niciodată nu am văzut să iasă nici domnul Cioloş, nici domnul Dan Barna să spună că ceea ce face acel domn este o campanie criminală împotriva românilor. Nu i-am auzit să spună, dar se folosesc de voturile lor în Parlamentul României, ceea ce este cumva… vă spun că afectează această campanie de vaccinare”, a mai declarat Cîţu.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia a anunţat duminică faptul că pregăteşte "atacuri masive" împotriva "instalaţiilor din sectorul energetic" din Ucraina, pe fondul unei escaladări accentuate a loviturilor din ultimele......
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina. Două aeronave F-16 monitorizează o dronă
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina. Două aeronave F-16 monitorizează o dronă
Populaţia care locuieşte în zona de nord a judeţului Tulcea a primit, duminică, în jurul orei 10:55, un nou mesaj RO-ALERT ...
Vreme călduroasă, cu maxime de 33 de grade în București, duminică și luni. Cod galben de caniculă în 13 județe
Vreme călduroasă, cu maxime de 33 de grade în București, duminică și luni. Cod galben de caniculă în 13 județe
Vremea se va menţine călduroasă în zona Municipiului Bucureşti, duminică şi luni, cu valori termice maxime ce vor ...
BNS: ANRE ar trebui convocat de urgență de Parlament. Sunt întârzieri în autorizarea unor noi capacităţi de producţie a energiei
BNS: ANRE ar trebui convocat de urgență de Parlament. Sunt întârzieri în autorizarea unor noi capacităţi de producţie ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) solicită Parlamentului să convoace de urgenţă Autorităţii Naţionale de Reglementare ...