Statele Unite au inclus Croația în programul Visa Waiver

Statele Unite au inclus Croaţia în Programul Visa Waiver, astfel încât cetăţenii acestei ţări vor putea intra fără viză pe teritoriul american pentru o şedere de până la 90 de zile, a anunţat marţi şeful Departamentului pentru Securitate Internă (DHS), Alejandro Mayorkas, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 28 sept. 2021, 20:45
Statele Unite au inclus Croația în programul Visa Waiver

Secretarul pentru Securitate Internă, Alejandro Mayorkas, în coordonare cu secretarul de stat, Antony Blinken, a desemnat Croaţia ca nou participant în Programul Visa Waiver (VWP), se arată în comunicatul postat de site-ul DHS.

Cu începere cel târziu de la 1 decembrie, Sistemul Electronic pentru Autorizarea Călătoriilor (ESTA) va fi actualizat spre a le permite cetăţenilor croaţi să aplice pentru a călători în Statele Unite pentru turism sau afaceri pentru o durată de până la 90 de zile fără a obţine viză, precizează comunicatul.

‘Desemnarea astăzi a Croaţiei ca nou participant în Programul Visa Waiver este o recunoaştere importantă a intereselor economice şi de securitate comune ale ţărilor noastre’, a afirmat Alejandro Mayorkas, citat în comunicatul DHS.

‘Felicit Croaţia pentru că devine al 40-lea membru al VWP după ce a întrunit cerinţe stricte, şi sunt nerăbdător să continuăm cooperarea strânsă asupra priorităţilor cheie’, a adăugat responsabilul american.

La Zagreb, premierul croat Andrej Plenkovic a salutat decizia Statelor Unite, subliniind că aceasta va întări şi mai mult legăturile dintre cele două ţări, a relatat agenţia croată HINA.

Cetăţenii croaţi vor beneficia cel mai mult de pe urma acestei decizii, a transmis el pe Twitter, amintind că ridicarea obligativităţii vizelor pentru SUA a fost una din priorităţile de politică externă ale guvernului său.

Te-ar mai putea interesa și
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034, transmite Reuters, relatează Agerpres....
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de la statutul de prea mare pentru a fi lăsată să se prăbuşească la cel de prea mare pentru a fi salvată”
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de ...
Franţa riscă să intre într-o criză a datoriei publice şi ar putea deveni prea mare pentru ca Banca Centrală Europeană ...
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în reţelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o ...