Serbia şi Kosovo au aprobat planul de punere în aplicare a acordului privind normalizarea relaţiilor

Guvernele de la Belgrad şi Priştina au aprobat planul de punere în aplicare a acordului privind normalizarea relaţiilor, parafat sub egida Uniunii Europene (UE) în aprilie, la Bruxelles, au anunţat luni surse oficiale.
Economica.net - lun, 27 mai 2013, 13:12
Serbia şi Kosovo au aprobat planul de punere în aplicare a acordului privind normalizarea relaţiilor

„Guvernul Serbiei a adoptat planul încheiat la 22 mai, la Bruxelles, privind punerea în aplicare a acordului” din aprilie, se precizează într-un comunicat al Guvernului sârb.

La Priştina, Guvernul condus de către premierul Hashim Thaçi şi-a dat acordul, de asemenea, cu privire la acest plan.

Thaçi şi omologul său sârb Iviţa Dacici au convenit asupra conţinutului acestui plan la 22 mai, la Bruxelles, în timpul unor discuţii purtate sub egida Înaltului Reprezentant UE pentru Afaceri Externe Catherine Ashton.

Detaliile planului nu au fost făcute publice în mod oficial. Cu toate acestea, presa locală informează că Belgradul şi Priştina trebuie, în termenii planului adoptat, să aplice acordul până la sfârşitul anului.

La Bruxelles, Ashton a salutat „decizia celor două părţi de a adopta planul de implementare a acordului care va pune în practică dispoziţiile acordului din aprilie”.

„Planul de punere în aplicare este destinat să rezolve problemele de pe teren şi să asigure un progres rapid al Serbiei şi Kosovo spre UE”, a delarat Ashton, citată într-un comunicat.

Punerea în aplicare a acestui acord deschide calea unei apropieri între Serbia şi UE, Belgradul sperând să obţină la summitul european din iunie o dată a începerii negocierilor de aderare.

Organizarea unor alegeri locale pentru comunitatea sârbă din Kosovo figurează printre măsurile prevăzute.

Acordul vizează gradul de autonomie acordat celor 40.000 de etnici sârbi care trăiesc în nordul Kosovo. Cele 15 puncte ale textului nu au fost făcute publice de UE, dar, potrivit unei versiuni neoficiale publicate în presă, etnicii sârbi vor numi şeful poliţiei regionale şi vor administra tribunalele acolo unde sunt majoritari, totul „funcţionând în cadrul instituţiilor legale ale Kosovo”.

Acordul, deşi a fost aprobat în Parlamentul sârb, întâmpină opoziţia unei părţi a etnicilor sârbi din nordul Kosovo, o regiune care scapă practic controlului Priştinei.

Belgradul efectuează presiuni asupra acestora să accepte aplicarea acordului, dându-le asigurări că acesta le protejează interesele.

În 2008, Kosovo şi-a proclamat independenţa faţă de Serbia, însă Belgradul refuză să o recunoască.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Uniunea Europeană şi Ucraina au deschis marţi un nou cluster al negocierilor de aderare, referitor la relaţiile externe, un nou pas către integrarea ţării în structurile europene, a anunţat......
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Autorităţile ruse au anunţat marţi că se pregătesc să redirecţioneze transporturile de cereale din Marea Azov, după ...
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor cu afaceri de peste 7 mil euro
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor ...
Raiffeisen Bank România lansează Raiffeisen Treasury Flex, un pachet integrat de produse și servicii dedicat exclusiv ...
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite (viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cosmin Marinescu)
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite ...
Politicile economice pot conduce la direcţii greşite, a căror corectare poate necesita costuri vreme de decenii, în lipsa ...